Altfel de cultură

Prima ediţie a „Zilelor culturale ale judeţului Sibiu“ debutează, pe 11 mai, la Loamneş.

Conducerea Consiliului Judeţean Sibiu speră să atragă mai mulţi turişti, dar şi să-i îndemne pe sibieni să-şi cunoască mai bine judeţul, prin intermediul acestui proiect strategic coordonat de Silvia Macrea, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii“. „Dorim ca zilele culturale ale judeţului Sibiu să fie o sărbătoare bianuală şi emblematică pentru judeţul Sibiu, la care să participe toate etniile conlocuitoare. Ne propunem să scoatem la suprafaţă actul cultural autentic, în paralel cu atragerea turiştilor. Vrem ca primăvara şi toamna să ducem turiştii din centrul Sibiului spre localităţile din judeţ, spre centrul ţării – Dealul Frumos. În cei patru ani, actul cultural se va desfăşura, pe rând, în fiecare localitate, astfel că vom putea valorifica zestrea culturală şi turistică din întreg judeţul Sibiu“, motivează preşedintele Ioan Cindrea.

 

 

Mobilizare generală

 

Valea Secaşelor va fi prima zonă etno-folclorică unde se organizează o suită de manifestări dedicate comunităţii locale şi turiştilor. „Acest proiect îl merită din plin toţi cetăţenii judeţului Sibiu. Accesul la manifestări va fi gratuit, cu excepţia degustărilor gastronomice, probabil. Sper ca varietatea manifestărilor să transforme acest proiect într-o sărbătoare culturală de care să se bucure atât cetăţenii, cât şi turiştii“, a mărturisit Silvia Macrea, care lucrează de trei săptămâni la organizare. Evenimentele culturale implică şase instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean – Complexul Naţional Muzeal „Astra“, Filarmonica de Stat, Biblioteca Judeţeană „Astra“, Centrul Cultural Interetnic „Transilvania“, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu“ şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii“ –, dar şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Palatul Copiilor, Liceul de Artă, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum“, departamentul de artă teatrală a Universităţii „Lucian Blaga“, filiala locală a Uniunii Scriitorilor din România, respectiv artişti, grupuri sau ansambluri locale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*