Angajări în Germania

 

 

Sibienii aflați în căutarea unui loc de muncă în Germania au șansa să obțină un post în domeniul hotelier-gastronomic prin intermediul selecției organizate de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București. Compania germană EuroPark Rust oferă, prin rețeaua Eures, 80 de posturi, dintre care: 30 pentru barmani, 30 pentru ospătari și 20 de posturi pentru bucătari. Persoanele interesate trebuie să aibă calificarea profesională încheiată, experiență în domeniu și cunoștințe bune, respectiv foarte bune de limba germană (nivel B1/B2).

 

Selecția va avea loc în zilele de 4 și 5 martie, iar salariile oferite pornesc de la 1.720 de euro brut pe lună și pot ajunge până la 2.100, în funcție de calificare și de experiența profesională. Anagajarea se va face pe o perioadă de 6 luni, începând cu luna aprilie, iar timpul de lucru este de 40 de ore pe săptămână, cu posibilitatea de a presta ore suplimentare. De asemenea, cazarea este asigurată de angajator contra cost, iar întreținerea poate fi gratuită, negociabilă sau se rezolvă pe cont propriu.

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarele documente: cerere tip, care se va complete se sediul agenției, copie după actul de identitate sau pașaport, valabile minim 6 luni, CV model Europass în limba germană, cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni) și adeverință de la medicul de familie, cu mențiunea „Apt pentru muncă”. Sibienii interesați și care îndeplinesc condițiile solicitate se pot adresa consilierului Eures din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, din strada Morilor nr. 51A. (M. M.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*