Președintele Klaus Iohannis a călătorit cu trenul, astăzi, de la București la Ploiești, pentru a participa la dezbaterea “Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire”.

Iohannis a postat pe pagina sa de Facebook și o fotografie din timpul călătoriei.

La sosirea în gara din Ploiești, șeful statului a spus că drumul a decurs “în regulă”, dar susține că nu ar fi rezonabil să călătorească cu trenul între București și Sibiu. “A trecut ceva timp de când n-am mai fost cu trenul și a fost unul din motive – am vrut să văd personal cum se circulă în ziua de astăzi cu trenul. Iar această călătorie a fost în regulă. Dar mai mult, prin faptul că am mers cu trenul, am vrut să dau un semnal – un semnal despre nevoia de mobilitate. Cu toții vrem să avem o țară modernă, europeană și mobilitatea face parte din acest concept. Pe ruta București – Ploiești, lucrurile funcționează rezonabil de bine, însă e nevoie de mult mai multă implicare din partea celor responsabili. Mi-ar fi practic imposibil să merg de la București la Sibiu, fiindcă o astfel de călătorie, în afară de faptul că trebuie să schimb trenul, ar dura foarte mult. Lumea zice că ar fi în ziua de astăzi o călătorie de peste 7 ore, ceea ce nu este rezonabil deloc”, a ținut să sublinieze Klaus Iohannis.

Un contra-exemplu i-ar putea oferi Ovidiu Ganț, deputatul Forumului German, care călătorește aproape întotdeauna cu trenul de la Timișoara, unde locuiește, până în Capitală sau spre Sibiu.


Mihai COLIBABA

Un comentariu

  1. Asta este, infrastructura din Romania este inca la nivel preistoric.

Lasă un răspuns