Bani de la Guvern pentru turismul din județul Sibiu

Cunoscută pentru biserica fortificată și plantațiile de tuberoze, comuna Hoghilag, de la granița nordică a județului Sibiu, va fi o prioritate pentru accesarea de fonduri din programele guvernamentale de dezvoltare a infrastructurii turistice, promite ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Comuna condusă de primarul social-democrat Nicolae Lazăr se regăsește, de ieri, pe anexa Planului de Amenajare a Teritoriului Național, anunță biroul de presă al PSD Sibiu, într-un comunicat de presă.

„Am avut întotdeauna încredere în primarul Nicolae Lazăr și sunt convins că de la Hoghilag vor veni, la Guvern, proiecte pentru finanțarea acestei zone cu un potențial turistic enorm. Știu că deja Hoghilagul atrage foarte mulți turiști străini cu ocazia Festivalului Tuberozelor, la care, de altfel, am participat și eu anul acesta, și iată că eforturile colegului meu de partid de a exploata resursele acestei localități dau roade. Hoghilagul se va regăsi de acum pe lista localităților care ar putea să acceseze cu prioritate bani pentru dezvoltarea infrastructurii turistice”, a declarat Bogdan Trif.

În cadrul ședinței de ieri a Executivului, a fost adoptată Hotărârea de Guvern prin care au fost actualizate anexele la Ordonanța de Urgență privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – secțiunea VIII-a – Zone cu resurse turistice. Prin noul act normativ, Hoghilagul va avea șanse mai mari în atragerea de fonduri nerambursabile prin programe naționale, regionale și județene de dezvoltare, adaugă sursa citată.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat