Încarcă-ţi bateriile, scapă de stresul zilnic şi bucură-te de un somn bun. Metodele naturale sunt cele mai sănătoase şi, mai ales, sunt la îndemâna oricui.

Scapă de stres!
Problemele de la serviciu te copleşesc, şeful este foarte exigent şi nu-ţi permiţi să faci nici cea mai mică greşeală. Nici nu e de mirare că te simţi stresat. Dar poţi scăpa de încordare cu ajutorul unei metode simple, practicată de reflexoterapeuţi.

Cum procedezi. Cu degetele arătătoare, masează-ţi zonele reflexe din talpă, care corespund plexului solar (se află în extremitatea inferioară a sternului, în unghiul format de ultimele coaste). Masează zonele prin apăsări succesive, o apăsare putând dura cîteva zeci de secunde. O şedinţă de masaj nu va depăşi patru minute.

Când se recomandă. Acest tip de masaj reflexogen se aplică în stări de tensiune nervoasă, anxietate, nervozitate excesivă, stare de deprimare, afecţiuni digestive pe fond nervos.
Alungă anxietatea. Această stare de nelinişte nelămurită (fără o cauză anume) cauzează o tensiune interioară neplăcută, puternic resimţita, însoţită şi de alte tulburări (transpiraţie, tremurături, respiraţie greoaie etc.). Terapia naturistă recomandă infuzii pe bază de valeriană, levănţică, hamei, talpa-gâştii sau masaje cu uleiuri volatile de levănţică. Dacă simptomele neplăcute nu cedează, trebuie consultat un medic şi, eventual, un psiholog.

Un somn bun pentru o formă de zile mari. De multe ori ne plângem că nu ne-am odihnit bine peste noapte, fără să ştim exact care sunt motivele. Poziţia incorectă a corpului în timpul somnului, cameră insuficient aerisită sau o alimentaţie greşită sunt „inamicii“ cei mai mari ai unui somn sănătos.
Poziţia corpului. Pentru ca somnul să fie pe deplin reconfortant, muşchii spatelui trebuie să fie întinşi. De aceea, ideal ar fi să dormi pe spate şi să renunţi la pernă. Dacă nu eşti obişnuit cu această poziţie în timpul somnului, evită măcar să dormi ghemuit. În cazul în care, de obicei, dormi pe o parte, este greu să ţii ambele picioare întinse pe tot timpul nopţii. Atunci încearcă să ţii unul dintre ele întins, când celalalt este uşor îndoit. Procedează la fel şi cu braţele.

Respiraţia. Aeriseşte timp de câteva minute camera în care vei dormi. În felul acesta, te asiguri că, pe timpul nopţii, creierul tău va primi suficient oxigen. Înainte să te culci, încearcă un exerciţiu simplu: respiră adânc şi rar de 20 de ori (inspiră pe nas, expiră pe gură). Practicând aceste mişcări nu vei scăpa de insomnie, dar, în timp, ele te ajută să te relaxezi. Concentrându-te asupra propriei respiraţii timp de cinci minute, alungi din minte gândurile şi problemele care te-au chinuit în timpul zilei.
Alimentaţia incorectă. La cină, evită să mănânci ouă, mezeluri afumate, mâncăruri foarte condimentate, fasole uscată, nuci, alune, ciuperci. Toate aceste alimente sunt greu digerabile, iar o digestie dificilă îţi poate crea neplăceri în timpul nopţii. Nutriţioniştii ne recomandă ca, la masa de seară, să consumăm alimente uşoare: iaurt, brânzeturi, salate de legume proaspete, preparate fără maioneză, budinci, fructe. Cina trebuie servită nu mai târziu de ora 19.

Mai multă energie. Când te simţi obosit, eşti tentat să crezi că o cafea te va înviora. Cantitatea de energie pe care o obţii astfel nu este, însă, de durată. Adevărata energie o câştigi făcând zilnic mişcare şi consumând alimente bogate în vitamine şi minerale. Alimentele „vedetă“ sunt: morcovii, varza (albă sau roşie), sfecla, gulioara, strugurii, merele, portocalele, lămâile, dar şi grâul încolţit, care face minuni.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*