Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu: Atelierele de vacanță, la final

Și în acest an, programul de vară dedicat copiilor de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu s-a încheiat cu zâmbete, veselie și ropote de aplauze, semn că totul a mers bine și participanții au fost fericiți.

La festivitatea de încheiere a programului BiblioVacanța, copiii au prezentat un program artistic și muzical care a cuprins elemente deprinse și exersate de aceștia în cadrul biblio-atelierelor de vară: cântece, dansuri, scenete. Părinții și susținătorii micuților au privit cu încântare toate momentele serbării care au demonstrat din plin succesul activităților BiblioVacanța.

Atelierele s-au desfășurat pe parcursul a șapte săptămâni, în perioada iulie–august 2018, participanții fiind împărțiți în două grupe, astfel încât să poată beneficia de activități cât mai mulți copii. Având drept scop aducerea copilului mai aproape de carte și citit, atelierele de vară au propus școlarilor o serie de activități care îmbină lectura cu jocul și alte modalități de cunoaștere și recreere.

Inițiatoarele programului – Ana Coca, Paula Mihalache și Daniela Sava (bibliotecare în cadrul Compartimentului pentru Copii și Tineret) – au avut alături o echipă inimoasă și dinamică de tineri biblio-voluntari care s-au implicat activ și au susținut cu pricepere și entuziasm toate activitățile derulate cu elevii.

În funcție de categoria de vârstă, copiii au participat la o serie de activități, precum: căsuţa cu poveşti, cursuri de limbi străine, de dans sau bune maniere, ştafeta poveştilor, ateliere creative (origami, desen, bricolaj), vizionare de film, concursuri interactive pe diverse teme, istoria în legende şi mituri, fabrica de teatru, noţiuni de comportament civic, educaţie fizică etc.

BiblioVacanța, programul de vară al bibliotecii, se adresează, în mod gratuit, copiilor din ciclul primar şi gimnazial, care dețin permis de bibliotecă, și vizează în principal stimularea interesului pentru lectură și antrenarea imaginației copiilor prin ateliere creative diverse alte activități educative și recreative.

Toate acțiunile și evenimentele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se organizează cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*