„Carii“ în buget

Copiii, pensionarii şi alte persoane din categoriile defavorizate vor fi nevoiţi, din această lună, să-şi plătească şi consultaţiile la dentist. Fiecare stomatolog primea până acum lunar între 400 şi 1.300 de lei, bani din care putea asigura tratamente gratuite pentru copii, dar şi intervenţii medicale pentru extracţii sau proteze, în cazul persoanelor cu venituri reduse.

„Prin adresa privind bugetul, dată Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sibiu la 29 martie, la capitolul asistenţă stomatologică, activitatea curentă, nu s-au alocat fonduri pentru contractarea serviciilor medicale stomatologice pentru luna aprilie 2013. În această situaţie ne aflăm în imposibilitatea de a prelungi contractele de asistenţă medicală cu medicii stomatologi care lucrează cu CJAS“, a precizat Maria Vlădescu, purtător de cuvânt al CJAS Sibiu. Până în prezent, aceste categorii beneficiau de servicii decontate integral sau în proporţie de 40-60 la sută. Măsura este cu atât mai surprinzătoare cu cât România este ţara cu cele mai multe persoane cu carii dentare, potrivit medicilor. Potrivit Casaei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii doreşte înfiinţarea unui program de prevenţie dentară, însă nu a fost anunţată nici o dată exactă în acest sens.(M. M.)

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*