Cinci artiști, o singură viziune

O nouă panoramă pictată a Sibiului, realizată de către şase specialişti de la Muzeul Naţional Brukenthal, este expusă în holul Primăriei.

Adrian Luca, Ilie Mitrea, Ioan Muntean, Andrei Popa, Cătălin Precup şi Robert Strebeli au decis să picteze panorama Sibiului la aproape 210 ani după ce Franz Neuhauser cel Tânăr picta o cunoscută privelişte a oraşului, în prezent expusă la Galeriile de Artă din cadrul muzeului.

„Panorama este compusă din cinci module a căror dimensiune însumată este de 1,25 x 5,00 metri. Fiecare modul este pictat de câte un artist sibian, în stilul caracteristic fiecăruia, însă conferind lucrării un caracter unitar“, spun reprezentanții MNB.

Vineri, cu ocazia vernisajului, a fost lansat şi catalogul bilingv al expoziţiei (română – engleză), intitulat „SIBIU | 2.10“. Expoziţia face parte din proiectul „SIBIU | 2.10“, desfăşurat de Asociaţia Brukenthal von Studio şi inclus în Agenda Culturală a municipiului Sibiu pe anul 2017.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*