Conferință și lansare de carte. „Sensul vieții. Iubirea omenească și iubirea divină”

În această seară, la ora 18:00, în sala de consiliu a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (etaj 1, corp B) va avea loc lansarea volumului „Shangri La – Frumusețea fără margini a divinului. Calea către fericire”, a autorului Marius Ghidel, prezent la eveniment.

Cu aceeași ocazie, cei interesați se vor bucura de întreaga ofertă de carte a Editurii Dharana, prin directorul său, Ioan Busuioc.

Evenimentul va fi moderat de Maria Timuc, invitată specială.

Volumului semnat de Marius Ghidel va fi prezentat în formula unor discuții deschise cu tema  sensul vieții și iubirea ca stare de conștiință.

 

***

 

fragmente din cartea lui Marius Ghidel

 

„Unde este Dumnezeu? Este chiar conștiința ta că exiști. Pe aceasta nu o pierzi niciodată, nici după moarte. Când ești în lumea de dincolo, ești surprins ca exiști în continuare. Atunci unde este moartea? Moare doar mintea, visul acesta al vieții. Existența însăși este plină de dumnezeire.

Apoi, Domnul i-a suflat omului un fel de Har, deosebit față de celelalte elemente ale creației – efectiv așa a făcut – i-a dăruit un suflu din El însuși, mai intens, a suflat ceva mai mult și astfel i-a dat posibilitatea de a aspira către Sine tot timpul vieții lui, de a-L conștientiza și de a-L vedea peste tot și în toate, de a-L căuta continuu.”

„Viața aceasta este școala sufletului. Așa că noua viață, pe care urma să o trăiesc pe pământ, era ca o ispășire a greșelilor trecute și, în același timp, oferea ocazii de schimbare, de a dărui mai multă Dragoste și grijă. De aceea este atât de dorită întruparea de toți îngerii cerului. Și apoi este necesar și bine să fie lucrurile așa și nu altfel. Astfel, există întotdeauna speranță. Niciun suflet nu este uitat și până la urmă… fiecare este îndrumat să crească în Iubire. Pentru asta i se dau încercări sau lecții, care vor ști ele cum să facă, să scoată Dragostea din tine.

„Să nu critici, să nu acuzi, să nu judeci, să nu reproșezi. Și să mănânci puțin, pentru ca trupul să nu mai fie important – atunci sufletul înaintează în față și trăiești mai mult ca spirit decât ca un corp. Trebuie să trăim aici… cum este fluturele, să ne lăsăm total în mâinile Lui (n.n în mâinile Domnului), sau ca un turist într-o țară străină, ca și când nu am aparține acestei lumi”…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*