Cupa României la Minifotbal, câștigată de o echipă din București. Juventus Sibiu, pe locul 2

Cupa României la Minifotbal 2018, ediția cu cel mai mare număr de participanți de până acum, s-a încheiat duminică, la Sibiu. Juventus Sibiu a fost aproape de a-și adjudeca trofeul, dar a terminat pe locul 2 după ce a pierdut finala în fața formației Danco Pro București, care s-a impus cu scorul de 2-1, câștigând Cupa României la Minifotbal. Podiumul a fost completat de Old Boys București, iar pe locul patru s-a clasat formația Squadra Turda.

Danco Pro București / foto: Sorin Mileșan

Cupa României a reunit peste 1.400 de jucători și un număr record de echipe participante. Nu mai puțin de 96 de formații, împărțite în 32 de grupe, s-au aliniat la startul competiției, vineri, jucând pe parcursul întregii zile în faza grupelor. Deși ploaia le-a pus probleme atât jucătorilor, cât și organizatorilor, care s-au văzut nevoiți să înlocuiască unele terenuri din cauza inundațiilor, în cele din urmă competiția s-a desfășurat fără probleme. În urma jocurilor disputate vineri, primele două clasate din fiecare grupă s-au calificat în prima fază eliminatorie, în total 64 de echipe.

Competiția s-a reluat sâmbătă dimineața, cu meciurile din prima fază eliminatorie, unde au ajuns și trei echipe din Sibiu, fiind vorba de Juventus (câștigătoare grupa IX), Marcă Înregistrată (locul 2 grupa XII) și FC Rangers (câștigătoarea grupei XXIII). Au urmat șaisprezecimile competiției, din cele 32 de formații calificate în această fază doar jumătate ajungând în optimile de finală. Optimile s-au desfășurat sâmbătă seara, între orele 20-23, iar din cele 16 echipe ajunse până în această fază a Cupei, doar opt s-au calificat în sferturile de finală, programate duminică dimineața. Juventus, singura echipă din Sibiu rămasă în competiție, a obținut cea mai categorică victorie din sferturi, învingând pe Railex Botoșani cu 4-1 și obținând, astfel, calificarea în semifinalele Cupei României, unde a dat peste formația Squadra Turda, în cealaltă semifinală întâlnindu-se Danco Pro și Old Boys, ambele din București. Câștigătoarele semifinalelor și, prin urmare, finalistele Cupei României, au fost Juventus Sibiu și Danco Pro București, ambele echipe calificându-se în urma loviturilor de la 7 metri.

Lupta pentru primele 4 locuri

De la ora 15.30, spectatorii prezenți la baza sportivă „Luceafărul” au asistat la finala mică, dintre Old Boys București și Squadra Turda. Meciul s-a menținut la egalitate până în minutul 32, când bucureștenii au înscris primul gol, până la finalul partidei reușind să mai marcheze de 3 ori, scor final 4-0.

Old Boys București / foto: Sorin Mileșan

Finala Cupei României a adunat și mai mulți suporteri la teren, una dintre finaliste fiind echipa locală Juventus. Prima repriză s-a menținut la egalitate, sibienii reușind să deschidă scorul în partea a doua a meciului, prin numărul 10 – Claudiu Vlad. Bucureștenii au egalat prin Mihnea Niculescu,  același număr 13 care înscria dubla la doar câteva minute. Finala s-a încheiat cu victoria formației Danco Pro București, 2-1, care a devenit câștigătoarea Cupei României la Minifotbal 2018 și a obținut dreptul de a achiziționa licența de participare la Liga Campionilor, competiție ce va avea loc în perioada 5-9 septembrie, la Terme Catez în Slovenia.

Cel mai bun jucător al Cupei – Nicolae Grigore, Juventus Sibiu

A urmat festivitatea de premiere a primelor patru celor mai bune echipe de la Cupa României, organizatorii oferind și câteva premii individuale. Nicolae Grigore de la Juventus Sibiu, fost căpitan al Voinței Sibiu, a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției, Florin Matache de la Danco Pro București a primit premiul pentru cel mai bun portar al competiției, iar RMC 24 Alba Iulia a primit trofeul Fair-Play.

„După trei zile de minifotbal și în ciuda tuturor inconveniențelor cauzate de ploaie, Cupa României a luat sfârșit într-o zi de duminică în care soarele nu i-a surâs echipei din Sibiu. Ne bucurăm, însă, că Nicolae Grigore, de la Juventus Sibiu, a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției. Un alt lucru care ne consolează este că, în urma rezultatului obținut de Juventus, prin punctajul obținut de această echipă ca finalistă a Cupei, campionatul organizat de AS Luceafărul Sibiu ar putea ajunge în fruntea clasamentului național. Le mulțumesc lor și tuturor echipelor angajate în competițiile naționale, locale sau în evenimente sportive desfășurate sub egida FRM, pentru tot ceea ce au realizat, aducând sportul sibian pe loc fruntaș și conferind Luceafărului cea mai strălucitoare lumină”, a declarat Teodor Lalu, președintele Asociației Club Sportiv „Luceafărul” 2009 Sibiu.

Juventus Sibiu / foto: Sorin Mileșan

„Am ajuns la finalul celei mai mari competiții din România, pentru că luând în considerare numărul de echipe participante, putem afirma că este cea mai mare competiție de minifotbal care s-a organizat de la înființarea Federației de Minifotbal. Sibiul, unde ne aflăm a treia oară pentru organizarea unei competiții naționale, s-a dovedit o gazdă foarte bună și, chiar dacă au fost unele impedimente – și aici mă refer la problemele cauzate de terenurile inundate -, împreună cu cei de aici am găsit resurse și chiar dacă a trebuit să mutăm jocurile pe alte terenuri, în final toate meciurile s-au desfășurat la orele la care au fost programate. Iată că în finală, unde am avut o vreme foarte bună, am avut și o învingătoare merituoasă, echipa Danco Pro București, și din păcate marea învinsă este echipa locală, Juventus Sibiu. Echipele au fost peste așteptări și ceea ce ne bucură cel mai mult este faptul că au înțeles situația privind starea terenurilor de joc și chiar au colaborat foarte bine cu noi, au acceptat să mutăm disputarea jocurilor pe alte terenuri și pot să spun că toți au înțeles acest spirit al minifotbalului și au participat împreună la realizarea unui mare succes aici, la Sibiu, în 2018”, a declarat Ioan Onicaș, președintele Federației de Minifotbal din România.

Cupa României la Minifotbal 2018 a fost organizată, în perioada 29 iunie – 1 iulie, la Sibiu, de Asociația Club Sportiv „Luceafărul” Sibiu 2009, în parteneriat cu Federația de Minifotbal din România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*