Curse aeriene regulate Cluj-Budapesta, cel mai probabil din această toamnă

Românii vor putea să ajungă în Budapesta cu avionul și de pe Aeroportul Cluj, a anunțat Viktor Orban, premierul Ungariei, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad.

Zborul direct ar urma să fie operabil din toamnă, mai spune oficialul, însă Orban nu a oferit niciun detaliu despre compania care ne va duce direct în inima Ungariei.

Orban a declarat, răspunzând la o întrebare, că din toamnă vor fi operate curse aeriene zilnice între Cluj-Napoca și Budapesta. Orban nu a spus și care este operatorul care ar urma să administreze aceste curse dar e foarte probabil să fie vorba de compania aeriană low cost Wizz Air, care are deja un hub aerian la Cluj, de unde operează zeci de zboruri zilnice.

Directorul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu”, David Ciceo, declara în 14 mai că a discutat cu premierul Ungariei, Viktor Orban, despre relansarea unei curse aeriene regulate Cluj-Budapesta.

”Cu ocazia aterizării, recent, pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu a premierului Ungariei, Viktor Orban, am discutat cu dânsul despre posibilitatea introducerii unui zbor Cluj-Budapesta, unul foarte important pentru cele două oraşe. Domnul Orban a promis că va acorda sprijin şi vom continua discuţiile şi suntem convinşi că anul viitor vom reuşi să avem un zbor regulat pe această rută. Aeroportul Budapesta este unul mult mai mare şi cred că noul zbor va fi un avantaj atât pentru Budapesta, cât şi pentru Cluj-Napoca”, a spus David Ciceo.

Cu câteva zile înainte, Ciceo dezvăluia că, odată cu vizita premierului maghiar la Cluj-Napoca, Orbán s-a declarat fascinat de condițiile de la aeroportul clujean. „Cu Orbán Viktor, pe lângă faptul că a apreciat condițiile de la noi, am avut o discuție despre o eventuală colaborare privind un zbor Cluj-Napoca – Budapesta. Statul maghiar investește mult în publicitate, în Aeroportul din Budapesta, în care a investit peste 13 milioane de euro, deși este un aeroport privat”, a explicat Ciceo, în cadrul unei conferințe extraordinare.

Ulterior, la mijlocul lunii mai, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj a participat la Bruxelles la ședința de Board a Airport Council International Europa. Cu această ocazie, David Ciceo a avut o întâlnire cu Jost Lammers, directorul Aeroportului Budapesta, pentru a continua discuțiile avute cu Orbán Viktor, prim-ministrul Ungariei, în vederea realizării unui zbor regulat Cluj-Napoca – Budapesta.

Este foarte importantă această poartă de intrare care deocamdată este unica şi anume Aeroportul Internaţional Cluj. Wizz Air are curse foarte importante în Europa. Şi noi trebuie să facem paşi în dezvoltarea aeroportului. Aeroportul este va fi şi va rămâne nu chiar cea mai importantă investiţie, dar dorim să se dezvolte. Această creştere exponenţială a numărului de pasageri se datorează managerului dar şi pasagerilor. De câte ori am ocazia, transmit guvernului maghiar şi guvernului nostru dorinţa mea de a avea o cursă Cluj-Budapesta. Sunt convins că ar fi o cursă profitabilă atât pentru firmă, pentru mine, pentru Cluj, pentru clujeni. Este o dorinţă şi de suflet şi o reiterez până când se va întâmpla”. – Vakar Istvan, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Cluj

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*