De sastiseală | OPINIE

Te saturi, te plictisești, obosești să scrii mereu, critic, despre unul și același lucru, săptămâni, luni și ani în șir.

Viorel NISTOR

Nu mai ai energie, nu mai ai răbdare și îți poți pierde încrederea în rostul și finalitatea acestui demers (jurnalistic).

Te-ai săturat până peste cap de personajele despre care scrii, de apucăturile și metehnele lor, ți s-a acrit de faptele și de abuzurile săvârșite de ei.

E prea mult să auzi de dimineața până seara vorbindu-se numai despre justiție, hoți, procurori, corupție, abuz în serviciu, stat paralel ș.a.m.d.; să nu mai poți vorbi nimic fără un citat din „clasicii statului strâmb” floriniordache, șerbannicolae sau eugennicolicea, să te lovești la tot pasul de „bolovani” politici și mediatici precum liviudragnea, tudoreltoader,moșteacătăriceanu…

E anormal ca aceste lucruri să (a)tragă ca niște pietre de moară viața politică a unei țări și destinul ei.

E absurd ca spațiul public să fie umplut până la saturație de o trăncăneală fără de sfârșit pe aceleași și aceleași teme lipsite de orizont, substanță și durabilitate.

Începi să nu-ți mai găsești, tonul, vocea și locul, nici măcar în corul contestatarilor.

Începi să eviți fapte (deoarece reapar sub diferite forme), încercând să cauți idei, criterii, principii (doar-doar izbăvitoare).

Începi să eviți particularul (pentru că te-ai săturat de mizerii mari/mici), încercând a face înțeles generalul (poate-poate salvator)

Începi să patinezi în gol, nu mai vezi progresie, devii repetitiv și nu-ți mai poți citi propriile texte din cauza acestei frici.

Începi să detești viața politico-mediatică a acestei țări, nicicând mai caricaturală ca acum, nicicând mai de slabă calitate ca acum, nicicând mai monotonă și mai asonantă ca acum.

Și totuși!

Toate cele de mai sus sunt adevărate pentru o bună parte dintre jurnaliștii onești din această țară și au devenit clare pentru o bună parte din cetățenii acestei țări. A devenit o realitate cu care se confruntă zilnic și o bună parte dintre ei resimt aceleași lucruri, cu aceeași presiune a absurdului, a derizoriului și a căderii în gol.

E un fundal de încercări nechemate, netrebuincioase și nefolositoare, care s-a transformat în teatrul unui război de uzură, unde ispita sastiselii, seducția izolării și tentația abandonului pândesc la tot pasul. Un război murdar, un război hibrid, un război care se câștigă prin părăsirea câmpului de luptă de către adversar. Aceasta este miza și strategii (shogunii) acestui război contează pe asta, iar o parte dintre rezultate se văd.

Ar trebui să nu mai scriem despre aceste/aceleași lucruri.

Ar trebui să nu mai citim despre aceste/aceleași lucruri.

Ar trebui să ne izolăm într-un „turn personal” și de acolo să ne rezolvăm problemele singuri, în tăcere, pe ascuns.

Ar trebui să ne facem că nu înțelegem nimic din ceea ce ne este (momentan) inconvenabil.

Ar trebui să credem că tot ceea ce este (eventual) inconvenabil este și (de la sine) trecător.

Ar trebuie să credem că nimic din ceea ce se întâmplă nu este grav, periculos, iremediabil, ireversibil.

Ar trebui să credem că realitatea nici nu există.

Ar trebui…

Strategii (shogunii) acestui tip de război pot prevedea toate căile de atac și de comunicare, pot cheltui nemăsurat în această întreprindere, dar nu pot prevesti și nici garanta câștigătorul.

Pentru că atâta vreme cât combatanții se află pe câmpul de bătălie (fie și obosiți, plictisiți, secătuiți, sceptici, dezorientați), războiul nu este pierdut.

Un război al sastiselii, al oboselii și dezgustului.


Viorel NISTOR

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat