Destinație de top! Sibiul a întrunit peste 30.000 de voturi în competiția European Best Destinations

Din 15 ianuarie și până în 5 februarie, Sibiul a participat în competiția pentru cele mai bune destinații turistice europene ale anului 2020, o oportunitate pentru orașul nostru de a fi promovat și de a deveni mai vizibil prin întreaga campanie de comunicare organizată de Asociația European Best Destinations, dar și de Primăria Sibiu.

Miercuri, 5 februarie, a fost publicat clasamentul competiției, ținându-se cont de numărul de voturi înregistrat de fiecare destinație pe platforma europeanbestdestinations.com. Sibiul a obținut locul 6, cu 30.178 de voturi exprimate. Pe locurile 1-5 s-au situat orașele: Colmar (Franța), Atena (Grecia), Tbilisi (Georgia), Viena (Austria) și Cascais (Portugalia).

foto Mirela Severin

Partea bună este că Sibiul a devansat în clasament destinații turistice mult mai cunoscute, precum Paris, Roma sau Cork (Irlanda).

Motor economic și turistic al Transilvaniei

Organizatorii au transmis o scrisoare de felicitare primarului Sibiului. „Destinația Sibiu oferă o varietate extraordinară de experiențe, obiective istorice de vizitat și evenimente importante. Sibiu se clasează între destinațiile din Europa recomandate a fi vizitate și reprezintă un motor economic și turistic al Transilvaniei. Sibiul este un oraș plăcut pentru locuit, dar și o locație bună pentru investiții, destinația bifând toate atuurile unui oraș pe care turiștii l-au așezat între orașele care merită vizitate. Proiectele pe care le dezvoltați (….) au pus Sibiul în lumina reflectoarelor (…) Alegând să extindeți zonele verzi, să creați infrastructura pentru un transport prietenos cu mediul, pentru sport și pentru petrecerea timpului liber, locuitorii Sibiului au fost așezați în centrul atenției administrației orașului. Aceste alegeri, aceste proiecte, contribuie în mare măsură la atractivitatea Sibiului”, a apreciat Maximilen Lejeune, directorul Asociației European Best Destinations.

Conform statisticilor organizatorilor, cele mai multe voturi pentru Sibiu au venit din România, Germania și Austria, dar și din Spania și Italia. De asemenea, Sibiul se situează în top 10 al preferințelor turiștilor asiatici care vizitează Europa.

Promovarea continuă

Datorită rezultatelor obținute, Sibiul va fi promovat pe parcursul anului 2020 la nivel european ca una dintre cele mai bune destinații europene pentru un city break cultural, pentru experiențe gastronomice și călătorii romantice, informează reprezentanții municipalității.

ASTRID FODOR | primar: „Sibiul a obținut un rezultat frumos și confirmăm astfel statutul de destinație turistică de talie europeană. Mai presus de clasament, Sibiul are o importantă oportunitate de promovare turistică la nivel european prin acest program și o vom utiliza la maxim pentru a continua dezvoltarea în acest domeniu. Mulțumesc tuturor celor care au votat și au susținut Sibiul!“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*