Două meciuri de pregătire

În aceste zile, FC Hermannstadt Sibiu, liderul Ligii a III-a, se află în cantonament centralizat în Sibiu. Pregătirile au început, luni, 23 ianuarie, iar fotbaliștii sibieni vor efectua un cantonament centralizat timp de 12 zile.

În această perioadă, pe lângă cele două antrenamente zilnice, jucătorii echipei FC Hermannstadt vor susține și două amicale, în compania echipei Unirea Alba Iulia (Liga a III-a). Primul dintre acestea va avea loc în data de 1 februarie, în deplasare, iar al doilea, două zile mai târziu, la Sibiu.

Fii 2% din echipa FC Hermannstadt!

Suporterii echipei pot redirecționa două procente din impozitul pe venit pentru FC Hermannstadt. Pașii sunt următori: descărcați și tipăriți formularul de pe pagina de Facebook a echipei; completați cu datele dvs. cererea privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor; depuneți formularul completat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu (Calea Dumbrăvii, nr. 17) sau trimiteți-l prin Poșta Română, cu scrisoare recomandată, la Administrația Finanțelor Publice a localității de domiciliu.

Persoanele fizice au posibilitatea să direcționeze 2 % din impozitul pe veniturile obținute în anul anterior către o entitate nonprofit. Această donație nu costă nimic contribuabilul. Dacă nu folosiți această opțiune, suma va rămâne la bugetul de stat. Fiecare poate contribui pentru sustinerea activitatilor echipei în vederea îndeplinirii obiectivului propus – promovarea în Liga a II-a.

Parteneriatul cu Natur House funcționează

Experții în reeducare alimentară Natur House au consultat, miercuri, jucătorii echipei FC Hermannstadt, pentru a îi ajuta pe aceștia să își atingă potențialul fizic maxim. „Nutriționistele Natur House au declarat acţiunea un succes maxim și i-au învățat pe băieți cum să renunțe la obiceiurile alimentare dăunătoare și cum să mențină un stil de viață sănătos“, afirmă Marius Lungu, director sportiv FC Hermannstadt.

Serviciile centrelor Natur House se adresează persoanelor care vor să slăbească sau să câștige în greutate, celor care doresc să își schimbe stilul de viață, dar și celor care doresc să își îmbunătățească performanțele sportive prin intermediul unei alimentații sănătoase.

Recomandări pentu fotbaliști

Fiecare jucător a fost atent măsurat, cântărit, evaluat și întrebat despre obiceiurile sale alimentare. În funcție de toate aceste date băieții au primit recomandări precise care să îi ajute să își atingă potențialul maxim. „Suntem foarte mulțumiți de atitudinea pozitivă a băieților vis-a-vis de o alimentație sănătoasă. În urma evaluărilor, le vom pregăti jucătorilor diete personalizate și suplimente alimentare marca Natur House special concepute pentru sportivi care să îi ajute să obțină rezultate chiar mai bune pe viitor. Sunt sigură că parteneriatul dintre Natur House si FC Hermannstadt va aduce și o creștere a performanțelor fizice ale jucătorilor”, afirmă Camelia Sâncelean, nutriționistă Natur House.

Odată încheiată evaluarea fizică, jucătorii FC Hermannstadt au învățat de la nutriționistele Natur House cum să renunțe la obiceiurile alimentare dăunătoare, cum să mențină un stil de viață sănătos și au primit și invitația la ședințe de consiliere gratuită pe toată durata sezonului ce urmează.

Aportul sponsorului

Metoda Natur House presupune următorii pași:

– efectuarea unor consultații în urma cărora se stabilește planul alimentar cel mai indicat pentru nevoile nutriționale a fiecărei persoane în parte;

– completarea planului alimentar cu suplimente alimentare 100% naturale;

– monitorizare și consiliere gratuită pe tot parcursul programului;

Natur House este lider mondial în nutriție și dietetică, fiind de peste 20 de ani alături de milioanele de persoane din peste 40 de țări care au învățat să adopte un stil de viață sănătos prin diete personalizate și cu ajutorul suplimentelor naturale. Parteneriatul dintre FC Hermannstadt și Natur House promovează activ un stil de viață sănătos și sportul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*