Elevii şi preşcolarii au început cursurile semestrului al doilea

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă s-au întors astăzi la cursuri, urmând a începe semestrul al doilea după o săptămână de vacanţă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este în perioada 20 aprilie – 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a – în data de 7 iunie.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate face în perioada vacanţelor şcolare.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat