Eveniment important la Teatrul de Balet Sibiu: Ovidiu Dragoman revine pe scenă, după o pauză de 30 de ani

Ovidiu Dragoman, directorul Teatrului de Balet Sibiu, revine pe scenă, după o pauză de treizeci de ani, în calitate de dansator.

Întâlnirea cu publicul va avea loc joi, 22 iulie, și vineri, 23 iulie, când, alături de prim-solista Adela Floricioiu, Ovidiu Dragoman va dansa în spectacolul de dans-teatru „Sînt o babă comunistă!”, după romanul omonim scris de Dan Lungu, coregrafia Aleisha Gardner, pe muzica lui Cári Tibor.

„Anul acesta al pandemiei ne-a învățat, pe toți cred, să apreciem și să ne bucurăm mai mult de oamenii de lângă noi și de tot ceea ce iubim cu adevărat. Ne-a învățat cât de efemeri suntem și cât de important este să trăim la intensitate maximă fiecare moment și mai ales să trăim pentru ceea ce iubim. De aproape un an, funcționăm, la Teatrul de Balet Sibiu, cu mai puțin de jumătate din numărul de dansatori de care am avea nevoie. În lumina acestei realități, într-una dintre ședințele săptămânale a venit propunerea colegilor mei, de a interpreta rolul tatălui în spectacolul «Sînt o babă comunistă!». Repet deja de trei săptămâni alături de Adela Floricioiu, iar gândul revederii publicului mă încarcă și cu multe emoții, dar și cu foarte multă bucurie. E bucurie și fericire, într-un fel pe care nu îl pot întru totul explica, să pot fi alături, pe scenă, de foarte tinerii și talentații noștri dansatori, de la care ne încărcăm cu toții cu foarte multă energie. Nu vă ascund faptul că retrăiesc în aceste zile, în repetiții, emoțiile pe care le-am trăit       de-a lungul carierei de dansator și că aștept cu nerăbdare întâlnirea cu spectatorii din Sibiu. Vă invit pe toți să fiți alături de noi, la ultima întâlnire din această stagiune, vă invit să ne rămâneți alături și din toamnă, când vom reveni pe scenă cu un program bogat de spectacole, atât de dans contemporan, cât și de balet clasic și neoclasic.” Ovidiu Dragoman, director Teatrul de Balet Sibiu

„Sînt o babă comunistă!” singurul spectacol de dans-teatru din România inspirat de romanul lui Dan Lungu

Ne aflăm la aproape zece ani de la căderea dictaturii ceaușiste, cu puțin timp înaintea alegerilor electorale. Emilia Apostoae, pensionară, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții sub regimul „puterii populare”, primește un telefon de la Alice, fiica sa, emigrantă în Canada, fiind îndemnată „să nu voteze cu foștii comuniști”. Acest telefon, urmat de alte discuții în contradictoriu, o aruncă pe Emilia într-o adevărată criză identitară, din care încearcă să se salveze rememorând trecutul și căutându-și justificări, în ochii ei și ai fiicei, pentru propriile nostalgii. Însoțiți mereu de umor și autoironie, ne întoarcem spre copilăria și adolescența Emiliei, intrăm în miezul nostalgiei paradoxale după dictatură, pulsăm în ritmurile vieții cotidiene și înțelegem din interior problemele epocii. Montarea de la Sibiu a spectacolului de dans-teatru „Sînt o babă comunistă!” urmărește firul epic al romanului omonim scris de Dan Lungu și punctează cu mult umor momentele importante surprinse în roman, din istoria noastră recentă, punând accentul pe conflictul dintre vechea generație, captivă a amintirilor din epoca de aur și noua generație care își dorește schimbarea, două generații între care, aparent, s-a produs o ruptură ireconciliabilă.

Biletele pentru reprezentațiile din 22 și 23 iulie ale spectacolului „Sînt o babă comunistă!” pot fi cumpărate de pe site-ul oficial al Teatrului de Balet Sibiu, de pe platforma Kompostor.ro (fără niciun comision sau cost suplimentar) sau de la sediul administrativ al instituției – Parcul Tineretului, nr. 1.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*