FC Hermannstadt merge la Bistrița

FC Hermannstadt va întâlni în deplasare echipa FC Bistrița, în următoarea etapă, cea cu numărul 5, a Ligii a III-a – seria a V-a, astăzi, 30 septembrie. Partida se va disputa începând cu ora 17.00, pe stadionul Gloria din Bistrița.

După patru etape, FC Hermannstadt se află în fruntea clasamentului, fiind despărțită de echipa de pe primul loc doar de golaveraj, chiar dacă are cele mai multe goluri marcate (10).

faza-meci-hermannstadt-doroltz

În etapa trecută, sibienii au învins, pe teren propriu, ACS Comunal Recolta Dorolț cu 3 – 1. Pentru echipa locală au marcat Gabriel Oiță (2 goluri) și Daniel Tătar. „Golurile i-au fost dedicate jucătorului nostru Neacșa Alexandru, care este accidentat de la meciul din etapa trecută cu Gaz Metan Mediaș II. Neacșa a fost prezent la meci și și-a susținut colegii din tribună, alături de Cîrstean, care este suspendat după ce a primit un cartonaș roșu la același meci. Evoluția jucătorilor a demonstrat încă odată că avem o echipă de perspectivă. De asemenea, mulțumim susținătorilor noștri, care s-au prezentat într-un număr atât de mare în tribune“, au precizat responsabilii clubul sibian

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*