Gabriel Bebeșelea, ambasador onorific al Sibiului: „Mulțumesc în primul rând orașului pentru că mi-a oferit șansa să fac parte din această cultură” (VIDEO)

Dirijorul Gabriel Bebeșelea a primit în această seară titlul de ambasador onorific al Sibiului, din partea Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), în cadrul evenimentului Gala AIOS. Titlul a fost înmânat de primarul Astrid Fodor.

Gabriel Bebeșelea a primit cel de-al VIII-lea titlu, după ce în prima ediție, organizată în 2013, primarul de atunci al orașului, Klaus Iohannis, a acordat această distincție de onoare fostului consul al Germaniei în Sibiu, Thomas Gerlach.

foto: Silvana Armat

Dirijorul Gabriel Bebeșelea este considerat de către specialiștii din întreaga lume, la numai 33 de ani, drept unul dintre cei mai talentați dirijori născuți în România în ultimele decenii. S-a născut la Sibiu, într-o familie unde muzica a fost principalul domeniu de studiu. După ce a susținut licența la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca și masterul la Universitatea Națională de Muzică din București, obține în 2018 titlul de doctor în muzică „summa cum laudae” și iși continuă studiile postuniversitare la Viena, în cadrul Universității de Muzică și Arte ale Spectacolului. Este dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii George Enescu din București, director muzical și dirijor principal al Filarmonicii Naționale a Macedoniei de Nord și dirijor principal al orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, dar s-a aflat la pupitrul unor orchestre precum Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, State Academic Symphony Orchestra of Russia „Evgeny Svetlanov”, Orchestra Natională Filarmonică Rusă sau Singapore Symphony Orchestra.

Gabriel Bebeșelea este cunoscut pentru dedicarea sa cercetării și redescoperirii muzicii și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale uitate sau neglijate. În anul 2017, pentru a aduce la lumină o astfel de muzică, a înființat ansamblul Musica Ricercata, format din muzicieni români și străini pe care îi promovează în întreaga lume. Este, de asemenea, organizatorul festivalului de muzică clasică ce are același nume, bazat pe manuscrise ale compozitorilor transilvăneni Johann Sartorius, Johann Knall, Anton Hubatschek, Martin Polder ș.a., descoperite în arhivele din Sibiu chiar de către dirijorul Gabriel Bebeselea.

Gabriel Bebeșelea: „Chiar dacă eu nu mai locuiesc de mai bine de un deceniu în România, țin o strânsă legătură cu țara. De fiecare dată îmi place să vorbesc despre Sibiu, orașul în care m-am născut și orașul în care am copilărit, pentru că eu cred că dirijatul nu e doar despre muzică, dirijatul este de fapt un cumul al experiențelor trăite în viață.”

Astrid Fodor: ”Mi s-a întărit convingerea că România și Sibiul au tineri geniali”

Primarul Astrid Fodor a salutat în cuvântul său prezența la eveniment a unui alt ambasador onorific al Sibiului, Emil Hurezeanu, dar și cea a consului onorific al Italiei, Italo Selleri. ”Mi s-a întărit convingerea că România și Sibiul au tineri geniali și, în afară de talentul nativ, au învățat, au studiat mult pentru a avea o carieră așa cum aveți dvs. Ați muncit mult, ați făcut-o însă din pasiune, nu din obligație, și asta se vede. La 34 de ani să fii recunoscut pe plan mondial ca un virtuos nu e puțin lucru. Sunt convinsă că ați muncit enorm și vă felicit pentru asta. Sunt puțini tineri care se înhamă la un asemenea efort, dar efortul dvs. a fost încununat cu succes, sunteți un model pentru mulți tineri și din acest motiv trebuie să felicit și AIOS pentru alegerea pe care a făcut-o. Alege personalități care sunt modele pentru societate și cred că pentru Sibiu este o onoare să fie reprezentat de dvs.”, a declarat Fodor.

Gabriel Bebeșelea: ”Mă simt foarte norocos că m-am născut la Sibiu”

Noul ambasador onorific al Sibiului s-a declarat emoționat de acest moment și a mulțumit întregului oraș pentru norocul de a fi influențat în cariera sa de cultura acestor locuri. ”Aș dori să mulțumesc în primul rând orașului pentru că mi-a oferit șansa să fac parte din această cultură de secole. Asta m-a împins spre acest lucru pe care-l fac cu multă pasiune. Mă simt foarte norocos că m-am născut în Sibiu și, așa cum ați spus și dumneavoastră, mă simt foarte norocos că am putut să muncesc în acest domeniu în care pasiunea m-a condus, iar orașul mi-a oferit destul de multe lucruri. Mulțumesc AIOS pentru truda lor, pentru că proiectele Asociației sunt extraordinare și fac orașul nostru absolut de neuitat”, a spus Bebeșelea.

foto: Silvana Armat

Președintele Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, Tudor Șt. Popa, a amintit de buna colaborare pe care asociația o are cu Primăria Sibiu. ”Este primul an în care organizăm Gala AIOS într-o zi așa de călduroasă, de obicei era organizată la sfârșitul anului, în decembrie, pentru a marca sfârșitul unui sezon. Vremurile ne obligă să facem în aer liber acest eveniment și nu este deloc rău, pentru că nu am auzit decât laude cu privire la cadrul în care organizăm Gala AIOS și cred că va trebui să ne gândim și pe viitor la alte clădiri ale primăriei în care să organizăm evenimente. Doamna primar Fodor este și în acest an alături de noi, spun asta în fiecare an și îi mulțumim pentru că ne este alături la evenimentele AIOS”, a spus Tudor Șt. Popa.

Gala AIOS este un proiect cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.

Titlul de cetățean de onoare al Sibiului a mai fost primit în trecut de Maria Moga (2019 – doamna cărților, librar în cadrul Librăriei Humanitas), Ortrun Rhein (2018 – directoarea Centrului de Îngrijiri Paleative Hospice „Dr. Carl Wolff”), Mircea Bulboacă (2016 – om de afaceri), Lia și Dan Perjovschi (2015 – artiști), Emil Hurezeanu (2014 – jurnalist) și fostul consul al Germaniei în Sibiu, Thomas Gerlach (2013).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*