Situație incredibilă la Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu | ACTUALIZARE

Întâi și-a dat acordul, apoi a respins cererea!

Adela Muntean

De bună voie și forțat de împrejurări, directorul Ioan Frătici s-a răzgândit în privința aducerii deșeurilor din Alba la groapa de gunoi de la Cristian. La câteva zile după ce și-a dat acceptul, astăzi anunță că a respins cererea autorităților din județul vecin, ca urmare a unei solicitări venite din partea Instituției Prefectului și a unei adrese de la Garda de Mediu.

„Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu consideră inoportună acceptarea deșeurilor menajere provenite din alte județe pe Depozitul Ecologic de Deșeuri Menajere și Industriale Cristian, pentru a nu crea disfuncționalități în operarea acestuia și, în consecință, a respins cererea de depozitare a deșeurilor menajere provenite din județul Alba”, se arată într-o informare transmisă de APM către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu.

Prefectul Adela Muntean a declarat, pentru Mesagerul de Sibiu, că a primit astăzi o informare similară din partea șefului APM Sibiu. „Eu i-am explicat d-lui director toate demersurile care s-au făcut, în ultimii trei ani, pe acest subiect, i-am pus la dispoziție toate informațiile, pentru că nu mi s-a părut normal ca deșeurile din Alba să fie aduse la Sibiu. În final, nu pot decât să mă bucur pentru Sibiu că s-a rezolvat situația. Totodată, i-am solicitat d-lui director executiv ca, pe viitor, să ne comunice înainte de a lua astfel de decizii”, a arătat Muntean.

ARTICOLUL INIȚIAL:

Noul director al Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu, Ioan Frătici, a semnat o hârtie care l-ar putea costa funcția. După ce s-a consultat cu ADI ECO și Consiliul Județean, și-a dat acordul pentru ca deșeurile din nouă localități din județul Alba să fie depozitate în județul Sibiu. Cele nouă comune totalizează o populație mai mare decât cea a orașului Cisnădie.

Ioan Frătici

Ioan Frătici a fost numit în funcția de director executiv al APM Sibiu în urmă cu aproximativ două luni și este susținut de ALDE. Fără să se gândească la scurtarea duratei de exploatare a depozitului de deșeuri de la Cristian, directorul APM Sibiu a răspuns favorabil cererii venite din partea APM Alba. Aceasta este prima decizie importantă pe care a luat-o în calitate de director al APM Sibiu. Hotărârea a fost luată în 29 ianuarie și permite aducerea deșeurilor la depozitul ecologic de la Cristian până pe 30 iulie 2018.

400 de tone pe lună

Mesagerul de Sibiu a solicitat APM Sibiu să explice situația. „Prin adresa nr. 1438/29.01.2018 către SC TRACON SA şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba, Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu şi-a dat acceptul pentru depozitarea deșeurilor menajere din localitățile: Cut, Roșia de Secaș, Pianu, Câlnic, Șpring, Gârbova, Doștat, Daia Română, Ohaba din județul Alba, pe depozitul ecologic de la Cristian, județul Sibiu. Motivele invocate de solicitant au fost: necesitatea de a evita depozitarea necontrolată a deșeurilor, transportul lor pe distanțe mari, respective  problemele cu societatea comercială cu care primăriile din localitățile mai sus menționate aveau încheiate contracte pentru prestarea serviciului de colectare și transport deșeuri. Cantitatea lunară de deșeuri menajere provenite din localitățile menționate din județul Alba nu va depăși 400 tone/lunar. Acceptul pentru depozitarea deșeurilor menajere este valabil până la data de 30 iulie 2018. APM Sibiu a consultat Consiliul Județean Sibiu, respectiv ADI ECO Sibiu. Ca instituție de mediu, APM Sibiu a ținut cont de prevederile legale care susțin principiul proximității, respectiv «eliminarea și valorificarea  deșeurilor în cele mai apropiate instalații adecvate, prin cele mai potrivite metode și tehnici, pentru a asigura un înalt nivel de protecție pentru mediu și pentru sănătatea publică», art. 24 alin 3, din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. Totodată, APM Sibiu îşi rezervă dreptul de a analiza situaţia de pe teren, de a integra informaţii noi de la alte instituţii în domeniu şi de a hotărî  în consecinţă“, arată răspunsul primit la redacție ieri dimineață.

Somație de la Prefectură

Prefectul Adela Muntean se declară total împotriva aducerii deșeurilor din județul Alba și i-a solicitat directorului de la Mediu să-și retragă acordul. Muntean i-a dat timp de gândire până astăzi, 9 februarie. „Am avut o discuție miercuri cu dl. director și i-am transmis ca până vineri să-și retragă decizia. Dacă nu va reveni asupra deciziei, vom utiliza toate pârghiile și prevederile legale pentru a opri efectele acestei decizii. Vom discuta în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Nu s-a consultat cu Prefectura când a luat această hotărâre, de aceea l-am chemat la noi. Sunt total împotriva aducerii deșeurilor din localitățile din județul Alba la depozitul de la Cristian. Nu e în favoarea Sibiului, deoarece nu vrem să afectăm sănătatea sibienilor și să scurtăm durata de exploatare a depozitului de la Cristian“, ne-a spus Muntean.

Nici Garda de Mediu nu vede cu ochi buni hotărârea Agenției. „Considerăm că acceptarea deșeurilor menajere provenite din alte județe pe Depozitul ecologic de deșeuri menajere și industriale nepericuloase Cristian, județul Sibiu, poate genera disfuncționalități în operarea depozitului în ceea ce pivește respectarea prevederilor Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor, aprobat prin ordinul  MMGA nr. 757/2004, conducând la crearea disconfortului olfactiv în zonă și apariția reclamațiilor din partea populației. De asemenea, amintim că prin adresa pe care am primit-o de la APM Sibiu nr. 4.000/28.02.2017, aceasta nu a mai acceptat la depozitare deșeuri provenite din județul Alba pe depozitul ecologic de la Cristian“, a subliniat Constantin Dragomir, comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu.

Un pas în spate

Directorul Frătici pare să-și fi reconsiderat situația, după întâlnirea cu prefectul Adela Muntean. „Mi-a sugerat să-mi retrag decizia. Vom analiza situația existentă și vom vedea care este soluția. În acest sens, vom pune în balanță toate lucrurile și vom vedea documentele existente. Totodată, am vizitat depozitul de la Cristian pentru a cunoaște mai bine situația“, ne-a declarat acesta, ieri după-amiază.

Cîmpean lasă răspunderea în seama APM Sibiu

Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ECO Sibiu, susține că le-a pus în vedere celor de la Agenția de Mediu să se asigure că operatorul Tracon are capacitatea tehnică de a primi deșeurile din județul Sibiu până în anul 2030. „ADI ECO Sibiu a primit în 16 ianuarie 2018 o solicitare din partea APM Sibiu pentru punct de vedere cu privire la solicitarea de care m-ați întrebat. Răspunsul ADI ECO Sibiu a fost că, potrivit Autorizației Integrate de Mediu nr. SB121/18.02.2011, instituția abilitată să se pronunțe asupra solicitării formulate este APM Sibiu, însă, să aibă în vedere că, conform HG 349/2005, depozitul operat de SC TRACON SRL este pus la dispoziția județului Sibiu, pentru proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Sibiu și trebuie să asigure capacitatea necesară pentru depozitarea deșeurilor până în anul 2030. Acum aflu de la dvs. că s-a aprobat solicitarea pentru 9 localități din Alba. Ajutor între județe s-a mai practicat. Și zona de nord a județului Sibiu a depozitat cândva deșeuri la Sighișoara. Însă, dacă în ședința de Consiliu Județean din 30 martie 2017, s-ar fi aprobat hotărârea prin care propuneam un acord prin care județul Alba se obliga să preia, pe cheltuiala proprie, o cantitate de deșeuri egală cu cea depozitată la noi, după ce va deschide depozitul de la Galda de Jos, și interesul sibienilor s-ar fi respectat. Liderul PSD Sibiu s-a opus hotărârii, susținând că: «Mie mi se pare că ni se cere să încălcăm legea» și, de atunci, în repetate rânduri mi-a reproșat public că aș fi trădat interesele județului, folosind această situație inclusiv pentru a-mi cere demisia. Din păcate, încă o dată se dovedește ca deciziile reprezentanților PSD nu au nicio legătură cu realitatea din teren sau cu interesele sibienilor, fiind orientate doar spre a face o continuă campanie politică bazată doar pe denigrarea și acuzarea altora“, a declarat Cîmpean, pentru Mesagerul de Sibiu.

APM Sibiu

Primăria Sibiu nu a fost informată

Municipalitatea sibiană nu a avut nici un cuvânt de spus în această decizie, deși este a doua entitate administrativă ca importanță în cadrul ADI ECO. Reprezentantul Primăriei Sibiu în asociație este viceprimarul Răzvan Pop. „Primăria Sibiu nu cunoaște acest subiect. Reprezentantul Primăriei Sibiu în ADI ECO nu a fost convocat la ședință“, a transmis biroul de presă al Primăriei Sibiu, la solicitarea noastră.

Problemă veche

Aducerea deșeurilor din Alba la Sibiu are o istorie tumultuoasă. Acum trei ani, Prefectura condusă de Ovidiu Sitterli a acceptat depozitarea gunoaielor la Cristian. Apoi s-a revenit asupra acestui document și a fost anulată această cooperare cu autoritățile din Alba. Printr-o schimbare legislativă, răspunderea a trecut în atribuțiile directorului Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu, care de atunci nu a mai permis aducerea deșeurilor din alte județe. În primăvara anului trecut, Daniela Cîmpean a inițiat în Consiliul Județean un proiect de hotărâre prin care Sibiul putea prelua gunoaiele din județul vecin, urmând ca, în viitor, Sibiul să ducă aceeași cantitate într-un depozit ecologic din județul Alba, aflat atunci în construcție. Votul majoritar a respins propunerea. Mai mult, Consiliul Local Sibiu a adoptat o hotărâre prin care se pronunța împotriva acceptării deșeurilor din județul Alba. Lucrurile s-au calmat și au fost clare până la începutul acestui an.

Până acum, autoritățile din Alba au fost nevoite să ducă deșeurile la un depozit din județul Gorj, la costuri foarte mari. Depozitul ecologic din Galda de Jos a fost, în sfârșit, amenajat, însă autoritățile din Alba încă nu au reușit să desemneze un operator.

Potrivit unor date oficiale, celula 3 a depozitului de la Cristian, unde se depun acum deșeurile din județul Sibiu și unde ar trebui să mai ajungă și cele din Alba, este deja plină în proporție de 55 la sută. Viitoarele celule 4 și 5, adică etapa a doua a proiectului de la Cristian, întâmpină probleme, din cauza situației juridice a terenului.

 

Cantitățile de deșeuri aduse în ultimii 3 ani din Alba la Cristian

  • 2015 – 32.023 tone
  • 2016 – 96.453 tone
  • 2017 – 8.032 tone (până pe 12 februarie, când s-a sistat cooperarea)

 

FDGR este împotrivă

Președintele organizației județene FDGR Sibiu, Martin Bottesch, nu este de acord nici de această dată cu aducerea deșeurilor din Alba. „Suntem în continuare împotriva aducerii deșeurilor din județul Alba la depozitul de la Cristian. Nu e corect să le aducă în județul Sibiu, pentru că o eventuală reciprocitate nu va funcționa, în sensul ca în viitor să ducem noi gunoaiele în județul Alba. Vom discuta în cadrul FDGR și vom vedea ce putem face în această situație“, a spus Bottesch, contactat de reporterii Mesagerului.

PSD îl ia la întrebări pe directorul APM

Și social-democrații se împotrivesc noii decizii. „Noi rămânem pe aceeași poziție și suntem consecvenți: suntem împotriva aducerii deșeurilor din județul Alba la noi în județ. Anul trecut, nu am fost de acord cu propunerea de acord între Consiliul Județean Sibiu, Consiliul Județean Alba, ADI ECO Sibiu și societatea din Alba, susținută de doamna Daniela Cîmpean, și am votat împotrivă. Vom iniția un demers prin care îi vom cere directorului APM Sibiu să ne explice în baza la ce a luat decizia și vedem ce va rămâne de făcut“, afirmă Cătălin Stanciu, liderul grupului consilierilor județeni PSD.


Cosmin PAL, Mihai COLIBABA

 

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*