Președintele ales, Klaus Iohannis, a sosit la Alba Iulia, pentru a participa la manifestările oficiale desfășurate în interiorul Cetății Alba Carolina, cu prilejul Zilei Naționale.

Iohannis le-a urat “La mulți ani” celor prezenți, el fiind apoi aplaudat de mulțimea de câteva sute de persoane. Președintele ales a fost întâmpinat cu pâine și sare și cu palincă de către un grup de localnici îmbrăcați în costume populare, apoi el a stat de vorbă cu câțiva veterani de război și a primit drapelul ștafetei ‘Stele pentru Veterani’, constituită din 130 de militari care au pornit spre Alba Iulia încă din 24 noiembrie din 21 de garnizoane din țară. Iohannis a înmânat apoi drapelul directorului general al Muzeului Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu.

Președintele ales a depus câte o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul, primul unificator al celor trei țări românești și la bustul Regelui Ferdinand, primul suveran al României Mari.

Klaus Iohannis participă la această oră la Te Deum-ul oficial la Catedrala Reîntregirii unde sunt prezente peste 1.000 de persoane. Un sobor de preoți și ierarhi va oficia un Te Deum, în acest sens fiind amenajat un podium în fața Catedralei Reîntregirii, de unde, după cuvântul arhiepiscopului ortodox Irineu, vor susține discursuri, potrivit organizatorilor, președintele ales, Klaus Iohannis, și primarul Mircea Hava. Este pentru prima dată în ultimii doisprezece ani când oficialitățile vor lua cuvântul în cadrul acestui moment.

Unul din cele mai așteptate momente ale festivităților este parada militară, care se va desfășura pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la care vor participa 860 de militari și zeci de echipamente aparținând atât MApN, cât și MAI.

După 1989, au fost organizate doar trei parade militare la Alba Iulia de 1 Decembrie, respectiv în 1997, în 2004 și în 2005, iar în 2007 și 2008 a avut loc doar câte o defilare militară. În 2011, a fost pentru prima dată când de Ziua Națională a României a fost organizată o defilare a forțelor MAI.

În latura de vest a Cetății Alba Carolina va avea loc și o masă populară, unde vor fi distribuite șase mii de caserole cu friptură și cârnați, va găzdui și un spectacol de muzică populară. Tot în Latura de Vest va avea loc o defilare cu steaguri tricolore de mari dimensiuni, desfășurată sub genericul ‘Uniți sub tricolor’, precum și o lansare de lampioane și realizarea unui scris uman, constituit din cercetași, ‘Pe-al nostru steag e scris Unire’.

Agerpres

Lasă un răspuns