Conducerea noului PNL se va reuni luni dimineață pentru a discuta despre continuarea procesului de fuziune, dar și despre strategia politică a începutului de an, au declarat surse din PNL.

alina gDiscuțiile dintre cele două echipe vizează pregătirea primei reuniuni a Biroului Politic Național al noului PNL și a celei a Consiliului Național care ar urma să aibă loc până la finele lui ianuarie, relatează Mediafax. Cu această ocazie vor fi convenite criteriile și mecanismul în funcție de care va fi asigurată conducerea la nivelul filialelor județene și locale ale noului PNL. Un alt punct al discuțiilor de luni dimineață vizează strategia politică pentru începutul acestui an și coordonarea grupurilor parlamentare, au mai precizat sursele citate. La întâlnire vor lua parte președinții celor două partide fuzionate, Vasile Blaga și Alina Gorghiu, alături de câte cinci colegi din partea fiecărei formațiuni.

Lasă un răspuns