Adevărata victorie. Nicu Ștefănuță (USR), primul europarlamentar sibian

Sibiul are primul europarlamentar: Nicu Ștefănuță, aflat pe locul 6 pe lista Alianței 2020 USR PLUS.

Nicu Ștefănuță (stânga), alături de Diana Mureșan, președintele organizației municipale USR Sibiu, și deputatul Dan Barna, președintele USR

„Sunt 24 de ore de când a început această zi pentru mulți colegi din USR PLUS Sibiu și din țară și pentru aproape 19.000 de delegați. Datorită lor și mai ales a celor ce ne-au acordat încrederea în această duminică, am scris istorie. Am scris istorie împreună! Am făcut ce trebuie să facem la fiecare alegeri, ca să fim cu adevărat reprezentați. Cele 2 milioane de votanți PSD și cele 360 de mii ale ALDE s-au pierdut în marea de voturi ale oamenilor normali, pro europeni și dornici de schimbare. Sibienii au ieșit masiv la vot pentru europarlamentare și referendum. Am reușit împreună cu colegii din PLUS să trecem de la 19.000 de voturi primite în 2016 la peste 47.000 de voturi duminică. Pe municipiul Sibiu, Alianța 2020 USR PLUS a strâns aproape 35% din voturi, PNL 42,5%, iar PSD a primit ce a semănat timp de aproape 3 ani – 10%. Mă înclin în fața voastră și în numele colegilor, vă mulțumesc pentru încredere! Vom fi acolo unde trebuie pentru a vă reprezenta cu demnitate și profesionalism, mai ales cu primul europarlamentar veritabil de Sibiu – Nicu Ștefănuță!”, a declarat Adrian Echert, președintele filialei județene USR Sibiu.

25,02% este scorul obținut de Alianța 2020 USR PLUS în județul Sibiu, potrivit numărătorii paralele dată publicității de PNL

La nivel județean, alegerile europarlamentare au fost câștigate de PNL, cu 48,33%, potrivit numărătorii paralele realizate de această formațiune. Deputatul Raluca Turcan a declarat, în această dimineață, că PNL a obținut din nou la Sibiu cel mai mare scor din țară.

Biroul Electoral Județean va transmite date oficiale începând cu ora 11.


Mihai COLIBABA

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*