Nou la Biblioteca ASTRA: sală de lectură cu vedere panoramică

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu anunță deschiderea sălii de lectură de la etajul 5 al corpului B, din strada George Barițiu, nr. 7.

Programul cu publicul este similar Compartimentului de împrumut carte pentru adulți – corp B: de luni până vineri, între orele 8:00-20:00.

Fondul de carte ales pentru spațiul sălii de lectură intră în categoria referențialelor și a cărților cu regim de lectură la sală. Până în prezent, numărul volumelor cu acces liber la raft numără 3.500 de unități de bibliotecă, iar numărul lor este în continuă creștere.

Sala de lectură deține și două fonduri tematice de carte: ”Cinste Eroilor Noștri!” și ”Ai carte, ai bucate!”. Primul este dedicat Centenarului Marii Uniri și evenimentelor premergătoare actului istoric de la 1 Decembrie 1918, cu titluri valoroase din bibliografia istoriei contemporane, române și universale, iar cel de-al doilea, titlului pe care județul Sibiu îl va deține în anul 2019, cel de Regiune Gastronomică Europeană, cu un bogat conținut de cărți cu tematică culinară, tradițională și internațională, care ne introduc într-un domeniu savuros și inspirațional.

”O sală de lectură este vitală într-o bibliotecă publică. Ne bucurăm că am întrunit toate condițiile pentru deschiderea ei, pentru publicul sibian, care deține poate una din cele mai frumoase spații de lectură din țară, în mansarda bibliotecii, cu acces la terasa panoramică. Proiectul este la început și promitem dezvoltarea de servicii moderne, urbane, de petrecere a timpului liber sau de studiu, într-o ambianță cât mai plăcută”, a declarat Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

„Este bine de știut că sala de lectură, constituită pe două etaje, se bucură de expunerea unui Spațiu telescopic de cunoaștere, într-o instalație realizată de Lia Perjovschi, artist vizual, care ne-a onorat cu o lucrare interactivă, pusă la dispoziția celor care intră în ”filmul nostru”, cel al studiului și al cercetării în incinta Bibliotecii publice sibiene”, a menționat Anca Vasilescu, bibliotecar la compartimentul Metodic. Comunicare. Programe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*