O petrecere la pensiune s-a lăsat cu amenzi de 15.000 de lei

Poliţiştii au sancţionat 27 de persoane care au participat la o petrecere organizată la o pensiune de lângă Dumbrăveni, valoarea amenzilor ridicându-se la peste 13.000 de lei.

„La data de 4 aprilie, în jurul orei 22,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Dumbrăveni, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Acţiuni Speciale Sibiu, în baza colaborării cu jandarmii sibieni, au depistat 27 de persoane care participau la o petrecere în incinta unei pensiuni din afara localităţii Dumbrăveni. Persoanele prezente la eveniment au fost identificate, cu această ocazie organizatorul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei. De asemenea, celelalte 26 de persoane prezente au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 13.000 de lei pentru participarea la activităţi în spaţii pentru care s-au impus restricţii / interdicţii. Petrecerea a fost întreruptă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, este interzisă desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*