Pact pentru Valea Hârtibaciului

Consiliul Judeţean Sibiu a găzduit, vineri, seminarul tematic „Planificare spaţială şi peisaj“, în cadrul VIVA EAST, un proiect european ce urmăreşte revitalizarea zonelor est-europene cu un potenţial cultural şi turistic ridicat, însă slab valorificat.

 

Seminarul a fost deschis cu semnarea Pactului Local, document prin care actorii locali relevanţi şi-au luat angajamentul să sprijine şi să îşi asume implementarea planului de acţiune şi a proiectului pilot selectat pentru Valea Hârtibaciului. Procese similare au avut loc şi în regiunea Tavush din Armenia şi raionul Cahul din Moldova. În toate cele trei zone au fost identificate o serie de probleme comune, de la slaba valorificare a potenţialului cultural şi turistic local şi lipsa instrumentelor operaţionale pentru dezvoltare teritorială, până la susţinerea insuficientă din partea reţelelor locale şi naţionale.

Seminarul de la Sibiu este ultimul din seria de patru evenimente internaţionale din cadrul VIVA EAST. El a adus împreună membrii echipei şi partenerii VIVA EAST, actori locali relevanţi şi reprezentanţi din administraţia publică, ce au discutat despre provocările cu care se confruntă zonele rurale cu centre istorice mici şi valori de peisaj, căutând stimularea inovaţiei, conservarea activă a patrimoniului material şi imaterial şi dezvoltarea durabilă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*