Paliciuc și Gheorghe, în echipa Sibiului! Banciu și Vrîncian continuă la CSU

Două noi nume au ales să vină la Sibiu: Radu Paliciuc, care în ultimele două sezoane a jucat la Dinamo, și Dragoș Gheorghe, component al lotului național U20, care vine de la Cluj. Componenți de bază ai echipei satelit a Sibiului, Daniel Banciu și Radu Vrîncian vor îmbrăca și ei tricourile galben-albastre.

Echipa lui Dan Fleșeriu, din noul sezon competițional, prinde contur. Radu Paliciuc este extremă și vine la Sibiu după ce ultimele două sezoane a îmbrăcat tricourile lui Dinamo. Născut pe 13 septembrie 1988, jucătorul care măsoară 2,00m, a mai evoluat pentru Steaua București, dar și pentru echipa din Târgu Mureș. Sezonul trecut, la Dinamo, Paliciuc a a jucat în 15 partide și a acumulat medii statistice de 2,4 puncte și 1,5 recuperări.

Paliciuc și Gheorghe

Paliciuc și Gheorghe

Dragoș Gheorghe a semnat și el cu BC CSU Sibiu pentru sezonul competițional 2016/2017, după ce în cel anterior a jucat pentru Universitatea Cluj. Tânărul de 20 de ani este pivot, măsoară 2,00m și este component al lotului național de U20.

Alături de cei doi, Daniel Banciu și Radu Vrâncianu, sibieni care s-au regăsit în lotul echipei locale și în sezonul trecut, vor îmbrăca tricourile galben-albastre pentru încă un an.

Radu Vrîncian

Radu Vrîncian

Daniel Banciu măsoară 2,06 cm și este un ”produs” al Clubului Sportiv Școlar Sibiu. Anul trecut a fost component atât al echipei de Ligă Națională a CSU Sibiu, cât și în Liga 1. La fel și Radu Vrâncian, care va continua să joace pentru CSU, atât în prima divizie, cât și în echipa satelit.

Daniel Banciu

Daniel Banciu

”Avem definitivat lotul pentru sezonul viitor, în proporție de 90 la sută. Împreună cu staff-ul tehnic, consider că am adus jucătorii care pot forma o echipă competitivă. Ne mai dorim un jucător străin și sperăm să reușim transferul până la finalul lunii iulie ”, a spus Horațiu Floca, director CSU Sibiu.

Echipa Sibiului pentru sezonul 2016/2017, până în acest moment, arată astfel: Igor Mijajlovic, Boris Lalovic, Vlad Tincu, Bogdan Popescu, Mirel Claudiu Dragoste, Marcel Kawika Davis, Cedrick Lanier Turman jr., Radu Paliciuc, Dragoș Gheorghe, Daniel Banciu și Radu Vrîncian.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*