Patru noi sensuri unice au fost instituite în oraș. Lucrări la rețeaua de gaz pe trei străzi

Primăria Sibiu a instituit sensuri unice pe următoarele străzi:

– Strada Spartacus, pe tronsonul dintre strada Fraţii Grachi şi intersecţia cu strada Bâlea – pe acest tronson se va circula dinspre strada Fraţii Grachi spre strada Bâlea.
– Aleea Roșiorilor – se va circula dinspre strada Rahovei spre strada Luptei
– Strada Oltului – se va circula dinspre strada Viitorului spre strada Popovici Bănățeanu
– Strada Smighelschi – se va circula dinspre strada Popovici Bănățeanu spre strada Viitorului

În scopul instituirii sensurilor unice Primăria Sibiu a instalat semnele de circulație corespunzătoare. Pentru a evita eventualele incidente, îi rugăm pe șoferi să circule cu atenție în această perioadă și să respecte semnele de circulație și marcajele din zonă.

Comisia de Circulație a aprobat efectuarea unor lucrări de modernizare a rețelelor de gaz pe pe alte trei străzi. Pe străzile Ana Ipătescu și Gării se vor efectua cuplări ale noii rețele în perioada 7 – 21 octombrie, acțiunea urmând să se desfășoare în condiții de trafic. Pe strada Autogării au fost de asemenea aprobate lucrări la rețeaua de gaz, dar acestea au fost limitate la trotuare, constructorul având obligația de a reface complet trotuarul.

Lucrările de reparații la podul CFR de pe șoseaua Alba Iulia se vor executa în acest week-end, în 10 și 11 octombrie. Constructorul angajat de societatea care administrează căile ferate a solicitat aviz pentru restrângerea traficului în zona acestui pod de la patru benzi la două benzi. Tot pe șoseaua Alba Iulia, în dreptul noului magazin Penny Market, se va lucra în acest week-end la un racord la rețeaua de apă și canalizare, constructorul primind aviz să restricționeze o bandă de circulație în această zonă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*