PRO România alături de valorile europene și Uniunea Europeană (P.E.)

„Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt” – Declarația Schuman, 9 mai 1950.

Victor Ponta, fost premier al României, și liderul partidului PRO România, primul pe lista de candidați pentru alegerile europarlamentare, alături de fostul ministru al educatiei Sorin Cîmpeanu au participat la Summit-ul Academic European din Sibiu,  organizat de Universitatea Lucian Blaga, în colaborare cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București. Evenimentul a avut loc în contextul desfăşurării, tot în Sibiu, a Summit-ului Consiliului European.

Conferința Internațională „Viitorul Europei. Perspectivele evoluțiilor contemporane”, s-a desfășurat în perioada 8-10 mai 2019, la Universitatea „Lucian Blaga”,  si a reunit  şefi de stat şi de guvern, reprezentanţi ai Consiliului European, ai Comisiei Europene, dar și oficiali români.

Programul de joi 09.05 a debutat cu alocuțiunea lui Hans-Gert Pöttering, fost președinte al Parlamentului European.

In alocuțiunea sa, Victor Ponta, fost președinte al Proiectelor Regionale pentru Marea Neagră 2020, a reiterat necesitatea recunoașterii și mai ales a respectării valorilor europene. “Apartenenţa României la Uniunea Europeană este o garanţie a dezvoltării ţării noastre și sprijinul care ne întăreşte convingerea că putem continua pe linia evoluțiilor înregistrate în ultimii ani. In plus, oferă tuturor cetațenilor români perspectiva unei vieți mai bune, a unor șanse suplimentare de dezvoltare, de creștere a calității vieții și de afirmare. Cred în continuare că, în ciuda crizei de încredere cu care Uniunea se confruntă şi a retoricii tot mai agresive a unor actori politici care nu respectă valorile europene, proiectul european are forța de a se reinventa, de a construi o societate mai bună, mai corectă şi mai generoasă. Trebuie să ne aducem aminte de acest lucru astăzi, nu numai ca români, ci şi ca cetăţeni europeni.”

Participarea lui Victor Ponta si a lui Sorin Cîmpeanu  la un eveniment de o asemenea anvergură scoate în evidență strânsele relații pe care liderii PRO România le-au avut și le au cu oficialii europeni. Tocmai de aceea, PRO România Sibiu, și-a exprimat în nenumărate rânduri susținerea pentru candidații lor la alegerile europarlamentare din data de 26 mai.


Publicat de SC Mesagerul Press SRL la comanda Partidului PRO România.
CUI mandatar financiar coordonator: 41190009

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*