Program special la ghişeele Serviciul Public de Evidenţa Persoanei înainte de alegerile generale din 9 decembrie

Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor va funcţiona conform unui program special sâmbătă, 8 decembrie şi duminică, 9 decembrie, în ajunul şi în ziua alegerilor generale 2012.

Sibienii care au un act de indentitate expirat, deteriorat sau pierdut au posibilitatea să îl înlocuiască cu unul valabil la timp pentru a putea să îşi exprime votul la aceste alegeri. Ghişeele Serviciului Public de Evidenţa Persoanei situate în vechiul sediu al Primăriei Sibiu, din Bulevardului Victoriei, vor fi deschise, prin excepţie, pentru eliberări de acte, atât sâmbătă, 8 decembrie, între orele 8 şi 16, cât şi duminică, 9 decembrie, între orele 8 şi 21.

Pentru depunerea actelor în vederea obţinerii unui nou act de identitate, sibienii se pot prezenta la ghişeu joi, 6 decembrie, între orele 8.30 şi 13 şi după amiaza între orele 14 şi 15.30 sau vineri, 7 decembrie, între orele 8.30 şi 12.

În cazul dosarelor deja depuse, actele de identitate pot fi ridicate joi, 6 decembrie, între orele 15.30 şi 16.30 sau vineri, 7 decembrie, între orele 12 şi 13.

Din evidenţele serviciului specializat rezultă că peste 8.295 de persoane din municipiul Sibiu şi din cele 10 comune arondate municipiului au acte de identitate expirate sau nu au obţinut o carte de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*