PSD acuză un posibil abuz al liberalilor la Sibiu: „Cum încearcă PNL Sibiu să-și numească prefect, fără studii, peste noapte”

Sebastian Dotcoș, numele vehiculat pentru funcția de prefect al județului Sibiu, nu îndeplinește cerințele legate pentru această numire, susțin social-democrații sibieni.

Conducerea PSD Sibiu arată că pentru instalarea fostului manager public al județului ar mai fi nevoie acum doar de concursul actualului subprefect care să îi aprobe actele și de funcționarii și demnitarii din Ministerul Afacerilor Interne care să îl numească pe funcția de prefect. “Dacă fac acest lucru, din punctul nostru de vedere, se fac la rândul lor complici la două infracțiuni: abuz în serviciu și trafic de influență, utilizând puterea publică în scopul de a-l favoriza pe numitul Dotcoș Sebastian de a accede la funcția de prefect, fără ca acesta să aibă studiile necesare”, se arată într-un comunicat al PSD Sibiu, pe care îl redăm mai jos integral.

foto: Prefectura Sibiu

„Cum încearcă, într-o Românie normală, PNL-ul să impună în funcția de prefect al județului Sibiu o persoană care NU îndeplinește cerințele legale în vigoare pentru a fi numită în această funcție.

Domnul Dotcoș Sebastian și-a dat demisia din funcția de administrator public din cadrul Consiliului Județean Sibiu în data de 22 noiembrie. Dispoziția primarului orașului Săliște cu nr. 289 din 21 noiembrie 2019 ”privind angajarea domnului Dotcoș Sebastian Toader”, certifică angajarea prin transfer a acestuia în funcția contractuală de execuție vacantă inspector de specialitate. Deși dispoziția este emisă în data de 21, încadrarea în funcție se face începând cu data de 22. Exact în ziua în care și-a dat demisia de la Consiliul Județean, domnul Dotcoș a fost angajat direct la Primăria Săliște. În această postură de personal contractual, domnul Dotcoș încă nu era funcționar public.

Cu câteva ore înainte de ședința Consiliului Local Săliște din luna noiembrie, primarul orașului, Horațiu Dumitru Răcuciu emite Dispoziția cu numărul 290 din 25 noiembrie 2019, prin care suplimentează ordinea de zi, iar la punctul 3 de pe ordinea suplimentară, „se modifică anexa nr. 2 la HCL nr. 98/2019, referitoare la aprobarea Organigramei Statului de Funcții și a numărului de personal din aparatul de specialitate al Primăriei orașului Săliște”, înființând doar funcțiile prin care urma să fie încadrat fără concurs domnul Dotcoș Sebastian.

Imediat după ședința de Consiliu Local unde PNL are majoritate, este dată Hotărârea nr. 126/25.11.2019, prin care, la articolul 1, aliniatele 1 și 2, se înființează exact funcțiile prin care domnul Dotcoș urma să fie ”plimbat” și încadrat fără concurs în cadrul Corpului Funcționarilor Publici. Astfel, conform aliniatului 1 a hotărârii anterior menționate, ”Biroul Protocol își modifică denumirea și devine Biroul Patrimoniu Contracte Economice”, după care, la aliniatul 2, se specifică faptul că ”în cadrul Biroului Patrimoniu Contracte Economice se înființează funcția publică de execuție inspector clasa I, grad profesional asistent, prin transformarea postului personal contractual ocupat de domnul Dotcoș Sebastian Toader”.

Tot în aceeași zi este dată Dispoziția cu numărul 291 din 26 noiembrie 2019 a primarului orașului Săliște, privind numirea în funcția publică de execuție în cadrul Biroului Patrimoniu Contracte Economice a domnului Dotcoș Sebastian Toader. La articolul 1 a Dispoziției anterior menționate, domnul Dotcoș se numește în funcția publică de execuție amintită. Tot în data de 26 noiembrie, primarul orașului Săliște emite Dispoziția cu numărul 292, prin care modifică raportul de serviciu și îl mută din nou pe domnul Dotcoș în cadrul Compartimentului Buget Contabilitate.

Astfel, în doar patru zile, domnul Dotcoș a devenit funcționar public fără să dea concurs, așa cum e normal. Totuși, domnul Dotcoș nu îndeplinea nici în acel moment cerințele de studii de specialitate pentru a accede la funcția vizată, aceea de prefect al județului Sibiu.

În data de 4 decembrie, Dotcoș Sebastian s-a prezentat la Prefectură cu o cerere de transfer de la Primăria Săliște, pe un post în cadrul Instituției Prefectului Județului Sibiu. Cererea dânsului a fost înregistrată cu nr. 15885/04.12.2019. A solicitat și o întâlnire cu prefectul în funcție la acea dată, pentru a obține pe loc avizarea solicitării de transfer, astfel încât să poată merge cu ea, personal, la Ministerul de Interne în vederea grăbirii procedurilor de aprobare, pentru a putea fi numit cât mai repede în funcția publică de la Prefectură și ulterior în funcția de prefect.

A fost refuzat de către prefectul de atunci, pe motiv că există proceduri legale care nu pot fi încălcate, cererea lui urmând să fie analizată de către departamentul de specialitate din Prefectură.
A doua zi dimineața domnul Dotcoș a mers din nou la Prefectură, solicitând avizarea pozitivă a cererii de transfer.
În data de 06.12.2019 Prefectura Județului Sibiu a respins cererea domnului Dotcoș Sebastian pe motiv că, la nivel de instituție ”nu sunt anunțate posturi vacante ce urmează a fi ocupate prin modalitatea de transfer la cerere”.

De ce este nevoie de toate aceste demersuri care reprezintă, din punctul nostru de vedere, un abuz al celor care îl vor cu orice preț pe domnul Dotcoș Prefect? Pentru că domnul Dotcoș nu are studiile necesare, conform legislației în vigoare, să ocupe funcția de prefect al județului Sibiu. De aceea, domnul Dotcoș trebuia făcut rapid funcționar public, transferat la Prefectură tot pe o funcție publică pentru a putea fi numit și apoi promovat temporar pe funcția de Prefect chiar dacă NU are pregătirea și studiile necesare. Pentru acest lucru mai este nevoie acum doar de concursul actualului subprefect care să îi aprobe actele și de funcționarii și demnitarii din Ministerul Afacerilor Interne care să îl numească pe funcția de prefect. Dacă fac acest lucru, din punctul nostru de vedere, se fac la rândul lor complici la două infracțiuni: abuz în serviciu și trafic de influență, utilizând puterea publică în scopul de a-l favoriza pe numitul Dotcoș Sebastian de a accede la funcția de prefect, fără ca acesta sa aibă studiile necesare.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem dacă, după această scrisoare deschisă, complicitatea se va extinde atât în cazul actualului subprefect, care trebuie să aprobe cererea, cât și în cazul demnitarilor din cadrul Ministerului, care trebuie, la rândul lor să avizeze cererea, iar ulterior sa îl promoveze în funcția de prefect.
Îi anunțăm pe toți cei implicați în demersurile sus-amintite faptul că abuzul în funcție și traficul de influență sunt infracțiuni și sunt pedepsite prin lege.”

Un comentariu

  1. Cred ca in articol ar trebui sa ne spuna ce pregatire are acest dn Datcos si ce pregatire trebuie sa aiba pt a ocupa functia de prefect. Restul sint „chichite avocatesti privind angajarea”

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*