Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, cere demisia ministrului Educaţiei, Pavel Năstase, despre care spune că a minţit cu bună ştiinţă şi a încălcat legea.

“Pavel Năstase trebuie să demisioneze de îndată pentru falsul produs în fruntea Ministerului Educaţiei. Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a minţit cu bună ştiinţă în privinţa directorilor de şcoli pe care îi doreşte numiţi fără concurs şi a încălcat legea antedatând Ordinul de Ministru emis în acest scop. Astăzi s-a dovedit faptul că circulara emisă în atenţia inspectoratelor şcolare nu s-a bazat pe niciun Ordin de Ministru, întrucât respectivul document era inexistent la acel moment. Ordinul menţionat a survenit ulterior, cu scopul de a acoperi o ilegalitate pe care PNL a reclamat-o din primul moment”, arată deputatul de Sibiu, într-o postare pe Facebook.

Liderul PNL susţine că “ministrul Educaţiei a minţit în privinţa Ordinului 3044/2017”. “Precizările făcute de reprezentanţii Monitorului Oficial devoalează tocmai faptul că ministrul Educaţiei a minţit în privinţa Ordinului 3044/2017, transmiţându-l spre publicare în cursul zilei de luni, 9 ianuarie 2017, şi nu vineri, 6 ianuarie a.c., aşa cum a susţinut iniţial Pavel Năstase. Acestea sunt fapte care intră sub incidenţa legii penale şi care impun demisia imediată a actualului ministru al Educaţiei, deoarece domnia sa a acţionat prin încălcarea legii cu scopul de a muşamaliza o altă ilegalitate”, mai arată Turcan.

Lasă un răspuns