Raluca Turcan: Legea privind recuperarea salarială a profesorilor a fost susţinută şi promovată de PNL

Vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a declarat că PSD a blocat în ultimii trei ani mai multe iniţiative ale liberalilor privind creşterea calităţii în sistemul educaţional. Ea a afirmat că legea privind recuperarea salariilor profesorilor care nu au dat statul în judecată sau care au primit o decizie nefavorabilă la instanţe a fost susţinută şi promovată de PNL.

„Eu nu pot să cred PSD-ul când plânge de grija profesorilor, atâta timp cât, pentru a recupera restanţele salariale în urma majorărilor din 2008, a fost nevoie să fac o lege specială, împreună cu colegii din PNL, şi care abia în acest an să se aplice, după ce PSD-ul a respins-o. Deci, legea privind recuperarea salarială a profesorilor care nu au dat statul în judecată sau care au primit o decizie nefavorabilă la instanţe a fost susţinută şi promovată de PNL. PNL a mai avut în aceşti trei ani iniţiative în Parlament pentru creşterea calităţii în sistemul educaţional, manuale gratuite, transport gratuit al elevilor, finanţarea per elev indiferent de forma de învăţământ la care merge, pentru evaluarea externă a universităţilor, şi toate acestea au fost blocate de PSD. De ce? Pentru că sunt mult mai importante interesele politicianiste ale PSD-ului, sunt mult mai interesaţi de doctorii din PSD decât de etica şi integritatea academică, de cei care fac bani din sistemul universitar prin grupuri de interese, prin taxe care nu se regăsesc în calitatea studiilor şi diplomelor obţinute”, a spus Turcan, într-o conferință de presă la Galați, citată de Agerpres.

Șefa liberalilor sibieni a precizat că în cei 19 ani dintre cei 26 care au trecut din decembrie 1989, timp în care PSD a avut reprezentanţi în fruntea învăţământului românesc, domeniul educaţiei a avut rezultate negative. „PSD-ul a oferit în domeniul educaţiei: plagiat generalizat, politizare înfiorătoare a sistemului, abandon şcolar în creştere, salarii ale profesorilor nemotivante, mai ales la debutanţi, şi neaxate pe performanţă”, a spus Turcan.

Raluca TURCAN, președintele PNL Sibiu

Raluca TURCAN, președintele PNL Sibiu

Deputatul a prezentat soluţiile PNL în domeniul educaţiei: întărirea învăţământului profesional, facilităţi pentru investitorii care doresc să intre în parteneriate cu şcolile profesionale şi să-şi formeze forţă de muncă, admiterea la liceu, bacalaureat diferenţiat pentru absolvenţii de învăţământ profesional şi general. ‘Acestea sunt soluţii clare pentru cei 700.000 de copii care nu au luat bacalaureatul în ultimii ani’, a menţionat președintele PNL Sibiu. Totodată, alte soluţii ale PNL prevăd ca salarizarea profesorilor să fie stimulantă, motivaţională pentru cei care intră în sistem şi să se facă gradual pe măsura evaluărilor corpului profesional. De asemenea, este prevăzută şi înfiinţarea şcolilor de profesori: masterat didactic, dublă specializare şi cursuri de formare pentru profesori.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*