Salvamontiştii sibieni vor avea salarii majorate cu câteva sute de lei, dar au pierdut sporul de pericol

Cei 15 salvamontişti din judeţul Sibiu vor avea salarii majorate cu câteva sute de lei, începând din luna august, însă au pierdut sporul de pericol, prin noua lege a salarizării, a declarat Adrian David, şeful Salvamont Sibiu.

Adrian David

Întrebat de AGERPRES cu cât o să crească salariul net al unui salvator montan, Adrian David a răspuns: „Netul cred că o să crească cu câteva sute de lei, 300 de lei. A fost o situaţie ciudată, prin anularea acelei indemnizaţii de periculozitate, netul ar fi fost mai mic. Am discutat cu cei de la Consiliul Judeţean şi s-a rezolvat ca oamenii să nu ia mai puţini bani decât luau înainte. În urma consultărilor cu Consiliul Judeţean, acea indemnizaţie de periculozitate, se regăseşte în salariu, direct. Era un cuantum fix de 40 de lei pe zi. Majorarea se aplică din luna august. Netul este influenţat în mod direct de numărul de zile de activitate pentru că ei primesc şi o indemnizaţie de hrană. Se primea şi o indemnizaţie de periculozitate, dar acest spor nu se mai regăseşte în prevederile Legii 153 cu salarizarea”.

Cel mai mic salariu net al unui salvator montan din judeţul Sibiu va fi peste 2.000 de lei, la care se adaugă o indemnizaţie zilnică de hrană. Spre exemplu, un salvamontist care munceşte la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac, va încasa indemnizaţia de hrană doar pentru zilele în care este pe munte. Salvamontiştii de la Bâlea Lac lucrează în ture de câte o săptămână, cu un program de 11 ore pe zi, deşi ei sunt acolo în permanenţă, 24 de ore pe zi.

O altă noutate pentru salvamontişti este că pot primi prime, dacă se remarcă în intervenţiile de salvare. Primele şi indemnizaţia de hrană nu pot depăşi însă 30 % din bugetul de salarii, potrivit noii legi.

Deocamdată, primele sunt doar teoretice, pentru că nu există bani nici pentru salarii până la finalul anului şi este aşteptată rectificarea bugetară. „Bugetul actual nu acoperă salariile până la finalul anului. Ni s-a comunicat că se va face o rectificare bugetară. Şi anul trecut a fost la fel”, spune Adrian David.

În prezent, la Salvamont Sibiu lucrează 15 salvatori montani şi ar mai trebui angajată încă o persoană.

Hotărârea privind majorarea salariilor salvamontiştilor a fost luată ieri, la şedinţa Consiliului Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*