SCRISOAREA CITITORULUI | „Nu e vremea sub bietul om, e bietul om sub vreme”

Că vremurile după 1989 s-au schimbat şi, mai ales, că totul a luat-o razna prea brusc, ştim, cum este de aşteptat îndeosebi cei vârstnici. Ei au trăit o întreagă viaţă într-un cu totul alt cadru, iar în momentul când au fost nevoiţi să se adapteze unui nou stil complet diferit, s-au simţit şi încă se simt dezorientaţi.

hiar dacă după aceşti mai bine de 30 de ani de când au părăsit regimul comunist au făcut mari eforturi pentru a-şi schimba aproape radical concepţiile şi modul de viaţă, totuşi mulţi n-au reuşit. O adevărată horă a noilor criterii sunt şi acum privite cu scepticism de către aceşti oameni.

Astăzi, iată, s-a născut un nou avânt ce se îndreaptă spre noi şi altfel de orizonturi într-un adevărat ritm de ciuleandră. Aceşti oameni privesc cu reticenţă schimbările, considerându-le în mare parte lipsite de vederi sănătoase şi criterii morale potrivite. Prea mult artificiu, prea multă vânzoleală adeseori fără conţinut esenţial care în cele din urmă creează o oarecare stare de lehamite, de ignoranţă, indiferenţă sau apatie. Ei, mai ales cei trecuţi de vremea tinereţii, ei, obişnuiţi pe de altă parte să trăiască modest, ca nişte simple vieţuitoare, fără orizont, cu dorinţe adormite, rămân să-şi ducă viaţa până la sfârşit, pe cât posibil în umbra tradiţiilor şi concepţiilor vechi pe care le respectă cu sfinţenie. Ritmul vieţii lor de-a lungul timpului cu toate acele obiceiuri transmise din tată-n fiu, încă mai constituie pentru vârstnicii care mai trăiesc, unicul mod de viaţă în care mai cred. Îşi amintesc cu nostalgie de trecutul lor, de tinereţea lor chiar dacă sărăcia, nedreptatea şi chiar prigoana deveniseră unicul mod prin care supravieţuiau. Îşi amintesc cu nostalgie de acel trecut oricum a fost deoarece constituie însăşi tinereţea, anii în care se credeau puternici. Acum, neputincioşi fizic, cu întreg arealul bulversat, şi-au rătăcit cărările nemaiînţelegând dacă a mai rămas o potecă şi pentru ei. Tânjesc după marii oameni ai acelor timpuri care apreciau calitatea în toate. Tânjesc după copiii disciplinaţi, după dascălii care le cunoşteau durerile tuturor tineri, părinţi şi copii. Tânjesc după duhovnicul de demult care le împărtăşea suferinţele lăsându-şi lacrimile să se împreune cu ale celor obidiţi.

Iată ce răspundea cu mai bine de 10 ani în urmă profesorul Neagu Djuvara unui reporter care-l întrebase: „D-le profesor Neagu Djuvara, ce vă nemulţumeşte cel mai mult în societatea română de azi?”

Iată ce răspunse distinsul profesor: „O, Doamne! Am impresia, să spun drept, că cei 50 de ani de comunism au schimbat comportamentul românilor în mod absolut… Nu pot să vă spun cum. Eu am mai spus chestiunea asta, că, întorcându-mă după 45 de ani în ţară, am găsit că românul de rând şi-a schimbat profilul, nu mai este acelaşi, nu mai judecă la fel. Ţăranul nostru umbla în straie curate, albe, cu broderii frumoase şi avea un profil de oarece blândeţe. Mă întorc în ţară şi văd ţăranul român îmbrăcat ca Mao Zedong. Ani de-a rândul m-am dus la ţară, acolo unde avusesem moşia. Am mai văzut un lucru: pe vremea copilăriei mele, ţăranul nu se îmbăta, iar cei care se îmbătau, se îmbătau duminica. Acum se îmbată în fiecare zi. Am găsit aşadar moravuri stricate. În plus de asta, în comunism ţăranul român nu a putut supravieţui decât furând. La noi educaţia cinstei nu s-a făcut încă. Eu cred că unul dintre (multele – n.n.) lucruri pe care le-aş fi făcut dacă aş fi fost preşedinte, era să-i adun pe învăţători şi să le spun: De acum înainte punctul principal al educaţiei copiilor este să le spuneţi că furtul este unul dintre cele zece păcate lăsate de Moise”.

Iar eu adaug… şi respectul pentru dascăli, colegi, părinţi, ca şi instruirea temeinică şi respectarea legilor de moralitate, asigurându-ne astfel că viitorul va fi pe mâini bune (prezentul, din păcate, nu este decât o slabă cină compusă doar din firimituri căzute de la festinul celor cu burţile pline.)

Iar versurile de mai jos, cu autor necunoscut, vin să întregească actuala stare de spirit:

În lumea asta cu de toate,

Unde se-nvaţă contra cost,

Păcat că nici o facultate

Nu dă şi diplomă de… PROST.

De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveţi atâtea fără rost.

De vrei să faci o carieră

Ajunge numai să fii… PROST.


Elena OLARU MIRON

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat