Fostul ministru al Transporturilor, social-democratul Dan Şova, susține că drumul expres Sibiu-Piteşti ar putea fi finalizat până în 2018-2019.

sova‘Am înţeles că este conceput în acest moment în Master Plan ca şi drum expres, ceea ce cred că este un lucru foarte bun, până la urmă este exact pe acelaşi traseu cu autostrada’, a afirmat Şova, ieri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, citat de Agerpres.

Reprezentantul PSD a menţionat că, încă de când era ministru, au fost finalizate licitaţiile pentru consultantul tehnic care trebuie să întocmească studiul de fezabilitate, acesta urmând a fi gata peste un an, iar lucrările ar putea fi finalizate în 2018-2019 având în vedere dificultatea construcţiei în zona de munte. ‘Deci, studiul de fezabilitate va fi realizat, probabil, într-un an de zile şi ceva mai scurt pentru prima porţiune, între Piteşti şi Curtea de Argeş, unde sunt 60 de kilometri care se pot finaliza mai repede. După aceea se intră în munte şi este mai complicat, este nevoie de un an de zile. (…) Cred că în 2018-2019 s-ar putea finaliza lucrările’, a mai spus fostul ministru.

Lasă un răspuns