Sute de amenzi și mașini ridicate pentru parcarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități

Poliţiştii locali din Sibiu au dat 370 de sancţiuni contravenţionale de la începutul anului şi până acum, şoferilor care au parcat pe locurile pentru persoanele cu dizabilităţi, în 200 de cazuri fiind ridicate şi automobilele staţionate ilegal, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sibiu.

„De la începutul acestui an, agenţii Poliţiei Locale Sibiu au efectuat acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate normele privind parcarea pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Astfel, pentru încălcarea prevederilor Legii 448/2006, art. 100 lit. f privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, poliţiştii locali sibieni au aplicat peste 370 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de peste 69.000 lei, în peste 200 de cazuri dispunându-se şi măsura complementară de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar”, se arată în comunicat.

Din această lună, au crescut amenzile pentru parcarea ilegală pe locurile persoanelor cu handicap, la 2.000 de lei, după ce s-a modificat Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*