Toamna se numără job-urile

Peste 50 de companii sau ONG-uri își expun ofertele de muncă sau de voluntariat, pentru patru zile la Cluj-Napoca, în cadrul unui târg de job-uri.

Luna octombrie a adus odată cu începerea anului universitar și târgurile de carieră, menite să ofere locuri de muncă în domenii diverse atât studenților și absolvenților, cât și celor care au luat deja contact cu piața muncii, dar caută ceva nou.

În prima zi de târg peste 1.500 de persoane au ajuns la Sala Polivalentă în căutarea unui job care să le satisfacă așteptările.

“La coadă” pentru experiență în muncă

Cei mai interesați de târgul de job-uri au fost, așa cum era de așteptat, studenții. Chiar dacă nu și-au finalizat încă studiile, mulți dintre ei sunt dornici să acumuleze cât mai multă experiență.

,,Îmi doresc să-mi caut un job ca să dobândesc experiență în domeniul comunicării și relațiilor publice. Până acum am urmat mai multe internship-uri și stagii de practică și acum aș vrea un job stabil în domeniu, bineînțeles doar part-time (n.r. cu jumătate de normă) pentru că trebuie să-mi termin studiile.”, a afirmat  Nicoleta Banu, studentă în anul III la Comunicare și Relații Publice.

Doar testează piața

Curioși și totodată interesați de viitorul lor, deși nu-și propun încă să se angajeze, unii dintre studenții prezenți la târg s-au interesat care sunt cele mai căutate job-uri din domeniul pentru care se pregătesc.

Tatiana Munteanu este studentă în anul II la Facultatea de Construcții și este decisă să lucreze ca inginer constructor. Deși în prezent își dedică timpul doar studiului și activităților de la facultate, a vizitat târgul determinată să afle ce aptitudini sunt cerute de cele mai importante companii din România: ,,Aș vrea să găsesc câteva oferte demne de luat în seamă pentru noi, studenții de la Construcții. Nu îmi propun încă să mă angajez, dar aș vrea să știu care sunt ofertele și totodată, care sunt cerințele pe care angajatorii le au”.

O schimbare în carieră nu strică

Deși târgul pare să vizeze în primul rând studenții sau proaspeții absolvenți, angajatorii au fost abordați și de persoane care au deja un loc de muncă, dar sunt deschise către noi oferte. Tudor Nicula este în prezent manager de investiții, dar a profitat de existența acestui târg cu gândul că ar putea schimba ceva în cariera sa: ,,Am venit în ideea de a prospecta piața și, făcând asta, de a vedea exact unde aș putea să fac o modificare în carieră. Am depus CV-uri și sunt mulțumit de ce am găsit ca și locuri de muncă. Am aplicat pentru posturi atât din domeniul în care activez, cât și pentru câteva noi”.

Toți cei care vizitează târgul și decid să depună un CV îl pot lista sau multiplica gratuit la infopoint-ul de la intrare. Sala Polivalentă va găzdui târgul de cariere până vineri, 23 octombrie, ultimele două zile fiind dedicate exclusiv locurilor de muncă din domeniul IT.

Loredana Bertișan, studentă în anul II, Departamentul de Jurnalism, FSPAC, UBB

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*