Trif vrea să colaboreze cu SUA pentru protejarea biodiversității

România și Statele Unite ale Americii ar putea colabora în ceea ce privește protejarea biodiversității, la inițiativa sibianului Bogdan Trif, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu.

TRIF SUALa sfârșitul săptămânii trecute, Trif a avut o întâlnire cu Donald Leadbetter, reprezentantul National Park Service (Sistemul național de parcuri din SUA), care a fost însoțit, din partea Ambasadei SUA în România, de Stephanie Boscaino – ofițer economic și Ioana Damian – asistent afaceri culturale. La întâlnire au mai participat, din partea GNM, directorul general Octavian Popescu și directorul general adjunct Nicolae Badea.

Interes comun

Întrevederea a prilejuit un schimb de informații cu privire la activitățile specifice Gărzii Naționale de Mediu și National Park Service, precum și la o viitoare colaborare între România și Statele Unite ale Americii în ceea ce privește protejarea biodiversității. „Suntem onorați de vizita reprezentanților Ambasadei SUA și a domnului Donald Leadbetter, din partea National Park Service (NPS), cu care am avut o discuție extrem de fructuoasă în ceea ce privește ariile naturale protejate și conservarea biodiversității. Ne dorim ca această primă întâlnire să constituie baza unor colaborări viitoare care să intensifice schimbul de experiență între România și SUA în domeniul protecției mediului. Până la urmă, așa cum spunea și dl. ambasador Hans Klemm, România și America împărtășesc un interes comun, acela de a face mediul mai sigur pentru generațiile de azi și pentru generațiile viitoare“, a precizat comisarul general Bogdan Trif, la finalul întâlnirii.

Experiență

Înființat în 1916, sistemul național de parcuri este o agenție guvernamentală care administrează toate parcurile naționale din Statele Unite, numeroase monumente naționale americane și alte proprietăți istorice și de conservare a naturii, cu diferite destinații. Ca autoritate în domeniul protecției mediului, NPS are un dublu rol: menținerea integrității ecologice a zonelor pe care le are în administrare, dar și promovarea acestora, cu scopul de a le face mai accesibile publicului larg.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*