Turismul „înfloreşte“ în judeţ

 

Lista de iniţiative şi proiecte în domeniul turismului pe anul 2013, în judeţul Sibiu, reuneşte deocamdată 37 de propuneri. Cele mai multe dintre acestea au ca sursă de finanţare Măsura 313 – Încurajarea activităţilor turistice.

Aproape 40 de propuneri de proiecte au fost primite până în prezent de la primăriile din judeţ, după ce Consiliul Judeţean Sibiu a solicitat actualizarea portofoliului de iniţiative din domeniul turismului. Cele mai multe dintre acestea au ca sursă de finanţare Măsura 313.

De pildă, a fost depus spre finanţare pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) proiectul „Transilvaventura – centru pentru activităţi recreaţionale pe Valea Hârtibaciului“, ce presupune dotarea fermei-şcoală de la Cornăţel cu carturi, biciclete şi tir. Şi primăria Răşinari propune un proiect cu titlul „Răşinari – destinaţie europeană de excelenţă în turism“, cu trasee tematice Emil Cioran şi Octavian Goga, locuri de popas şi cicloturism. Un alt circuit turistic a fost gândit de primăria Tilişca şi va fi denumit simbolic „Pe urmele dacilor, pe drumul regelui, în Mărginimea Sibiului“. Patrimoniul şi civilizaţia apei vor putea fi descoperite la Cristian.

 

 

Mizează pe online

 

Primăria Aţel îşi propune să promoveze online potenţialul turistic al zonei de nord a Podişului Mediaşului prin realizarea unui site de prezentare şi a unui tur virtual. Valoarea acestui proiect se ridică la peste 12.500 de euro şi a fost depus deja spre finanţare la GAL Podişul Mediaşului. Tot în Aţel vor fi amenajate trasee pentru biciclete, termenul de finalizare pentru ambele proiecte fiind la sfârşitul lunii noiembrie. Şi satul Dupuş doreşte să atragă fondurile prin Măsura 313 pentru înfiinţarea şi promovarea traseului tematic „Drumeţie prin istorie şi natură“, proiect estimat la 30.000 de euro. Promovarea turismului local este şi obiectivul primăriei Axente Sever care îşi propune să realizeze o serie de materiale, broşuri, DVD şi un site de promovare a serviciilor turistice şi a patrimoniului cultural. „Pe urmele lui Axente Sever“ este un alt proiect gândit pe trei ani, care să faciliteze dezvoltarea de activităţi turistice în zonă, pentru a contribui la creşterea numărului locurilor de muncă. Valoarea acestui proiect este de 40.000 de euro.

 

Dotarea căminelor, prioritatea primăriilor

 

O altă sursă de finanţare importantă pentru primăriile din judeţul Sibiu este Măsura 322. Astfel, o iniţiativă vine din partea primăriei Răşinari care îşi propune să amenajeze un parc în zona centrală şi a depus un proiect spre finanţare în acest sens. Hoghilagul propune un festival al vinului, în timp ce primăria Moşna vizează dotarea căminului cultural, investiţie ce ar încuraja cultura şi tradiţiile ecologice pe Valea Moşnei. Dotarea căminului cultural este şi dorinţa primăriei Micăsasa, care ar avea nevoie de aproximativ 49.000 de euro pentru a stimula şi promova bunurile culturale existente şi a organiza diverse manifestări culturale, spectacole şi festivaluri. Măsura 322 poate fi soluţia şi pentru dotarea căminului cultural din Valea Viilor, care a solicitat aproximativ 62.000 de euro. Între proiectele pe această măsură se înscrie şi cel depus de o persoană fizică autorizată, Viorel Henţea, care doreşte 30.000 de euro pentru dotarea unui atelier de tâmplărie.

 

De la Guvern

 

Ample proiecte pe fonduri guvernamentale sunt prevăzute şi la Agnita. Printre acestea se numără: reabilitarea, modenizarea şi dotarea Casei de Cultură, înfiinţarea unui centru de informare şi promovare turistică, precum şi restaurarea centrului istoric. Valoarea celor trei proiecte se ridică la aproximativ două milioane de lei, fonduri provenite de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, dar şi de la bugetul local. Şi Ocna Sibiului are în vizor accesarea de fonduri guvernamentale pentru reabilitarea şi extinderea centrului cultural, amenajarea unui teren de handbal şi tenis şi a unui bazin de înot. Un alt proiect important a fost propus de primăria Cristian, de această dată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Acesta are o valoare de 30.600 de euro şi prevede realizarea unui circuit turistic în Cristian şi elaborarea de materiale de promovare. Lista rămâne deschisă. Consiliul aşteaptă în continuare date de la primării, deşi centralizarea trebuia făcută pe 1 februarie.

Speranţe pentru Păltiniş

 

Amenajarea zonei Păltiniş-Cindrel a revenit în atenţia Consiliului Judeţean Sibiu, în cadrul unei întâlniri la care au participat preşedintele CJS, Ioan Cindrea, arhitectul şef al municipiului Sibiu, Ioana Urdea, precum şi primarii comunelor Răşinari, Poplaca şi Cristian. Planul include modernizarea infrastructurii de drumuri şi tehnico-utilitare, dezvoltarea transportului pe cablu pentru schi şi a activităţilor de drumeţie pentru sezonul estival. Urmează ca documentaţia să fie supusă dezbaterii publice, iar finalizarea sa, care implică obţinerea unor serii de avize, este preconizată la sfârşitul anului. Astfel, autorităţile speră ca micul domeniu schiabil să ajungă la 150 de hectare, iar numărul de locuri de cazare să crească de la 450 la 2.500 sau chiar 3.000.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*