Turneul Stradivarius ajunge la Sibiu

Cea de-a XI-a ediţie a Turneului Internațional Stradivarius „Balada, un secol de muzică” este în plină desfășurare.

Alexandru Tomescu

În perioada 9 mai – 11 iunie, au loc 17 concerte în România și o serie de concerte în străinătate, un adevărat regal muzical care face din turneul Stradivarius unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului.

La Sibiu, concertul este programat duminică, 3 iunie, la Sala Thalia, cu începere de la ora 19. Biletele se pot achiziționa de la Casa de Bilete a Sălii Thalia. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă, și, în plus, cu șansa de a cânta pe Vioara Stradivarius Elder-Voicu. În acest an dedicat Centenarului Marii Uniri, alături de pianista Angela Drăghicescu, Alexandru Tomescu prezintă, în premieră, cele mai valoroase și apreciate creații ale muzicii clasice românești dintr-un secol, aparținând lui Enescu, Porumbescu, Lipatti, Jora, Nottara, Olah, Capoianu sau Mircea Chiriac. Spectacolul muzical al Turneului Internațional Stardivarius 2018, aduce în fața publicului un aranjament muzical special, unic pentru vioară, pian și cor al Baladei lui Ciprian Porumbescu, cu participarea extraordinară a Corurilor Naționale din programul Cantus Mundi și Corului de Copii Radio, aranjament realizat de maestrul Grigore Cudalbu.

Toate concertele încep la ora 19.00. Turneul va continua în străinătate, în Belgia, Franța, Italia, Spania, Suedia, USA. Totodată, pe 20 mai va avea loc și un concert la casa lui George Enescu din Mihăileni – Botoșani, un proiect social și educațional în care violonistul este implicat din 2015.

Repertoriul propus publicului în acest an este un regal muzical, de 70 minute, care cuprinde piese unice și valoroase din creațiile lui Mihail Jora – Mica suită, Dinu Lipatti – Temă cu variațiuni din Sonatina op.1, George Enescu – Legenda, George Enescu – Aubade, George Enescu – Hora Unirii, Nottara – Siciliana, Mircea Chiriac – Serenada, Dumitru Capoianu – Habanera, Tiberiu Olah – Sonatina, Ciprian Porumbescu – Balada cu cor , aranjament maestrul Grigore Cudalbu.

O dominantă a profilului de artist al lui Alexandru Tomescu este abnegaţia de a duce marea muzică către oamenii obişnuiţi şi de a dedica activităţii caritabile o parte însemnată din evenimentele muzicale în care evoluează. Artistul e vizibil însufleţit de pasiunea cauzelor nobile şi prezenţa lui pe scena publică românească se distinge odată mai mult prin acest altruism.  Turneul Stradivarius 2018 susține o cauză socială și de interes public – „Sunet pentru sănătatea copiilor”, derulată de ONG-ul Life Educational for All,care se preocupă de dotarea cu audioteci a saloanelor pentru copii din spitalele din ţară, dar și cu aparatură electronică TV, DVD player, audioplayer, căști, DVD, CD-uri, cu jocuri, instrumente muzicale pentru copii, cărți de desenat și de citit și diverse consumabile (carton colorat, hârtie creponată, plastilină etc.).

„Ca în fiecare an, aștept cu mare bucurie și nerăbdare reîntâlnirea cu publicul iubitor de muzică și de frumos, la concertele Turneului Stradivarius! Anul acesta vom sărbători cu toții Centenarul, așa că muzica românească este mai aproape de inima noastră ca oricând. Voi cânta, împreună cu pianista Angela Drăghicescu, lucrări spectaculoase semnate de Lipatti, Jora, Enescu si alții, iar momentul surpriză al serii va fi întâlnirea, în fiecare oarș, cu coruri din rețeaua națională Cantus Mundi – pentru a cânta împreună celebra Baladă de Ciprian Porumbescu. Este piesa pe care am îndrăgit-o încă din copilarie. Am visat mulți ani la această întâlnire magică – a sunetului viorii cu puritatea vocilor de copii – mă bucur că acum o pot împărtăși românilor și lumii întregi!”, spune Alexandru Tomescu.

Tomescu este artistul care a creat o revoluție în muzica clasică românească, dovedind că poate îmblânzi orice formă de muzică. A câștigat cele mai mari competiții muzicale ale lumii: de la Concursul „Paganini” sau „Marguerite Long – Jacques Thibaud”, la Concursul Internaţional de vioară „George Enescu”. A câștigat în 2013, pentru a doua oară, în urma unui concurs național organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, dreptul de a cânta pentru următorii 5 ani pe vioara Stradivarius Elder Voicu. Vioara Stradivarius Elder, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, este considerată a fi una dintre cele mai frumoase și bine conservate viori Stradivarius din lume. Cu o carieră fantastică în Europa și în lume, succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées-Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre- Tokio, Alexandru Tomescu a ales România, propunândpublicului, an de an, înconcerte live, fără pauză și fără partitură – cele mai ample și dificile integrale pentru vioară solo – Paganini, Ysaÿe, Bach.

Apreciată de presa internațională ca o pianistă „elegantă și spectaculoasă“ (New York Times), demonstrând “… o suplețe a artei acompaniamentului, cu totul inedită” (Frettabladid, Islanda), pianista Angela Drăghicescu și-a stabilit rapid o reputație internațională ca unul dintre cei mai importanți tineri pianiști originari din România.

Din vasta literatură camerală a susţinut în recitaluri programe ce acoperă atât repertoriul clasic, cât şi creaţia modernă şi contemporană. Debutulsau la Carnegie Hall (Weill Recital Hall) a promovat muzica compozitorului contemporan William Bolcom, câștigător al premiului Pulitzer și a două premii Grammy, întorcandu-se pe marea scenă din nou în 2017, pentru a prezenta premiera Americana a sonatinei pentru vioară și pian a marelui pianist, Dinu Lipatti.  A interpretat pe marile scene ale lumii și piese ale marilor compozitori de secol XXI, precum Augusta Read Thomas și Donald Grantham și a colaborat cu compozitorii William Bolcom, John Corigliano, Dan Welcher și John Mackey. Un pedagog pasionat, în prezent ocupă funcția de professor universitar de pian și muzică de cameră la Universitatea din Alabama (SUA), iar anterior a ocupatpostul de conferențiar universitar la Universitatea din Puget Sound (Seattle), lector la Conservatorul din Seattle, professor asociat la Washington University si Seattle Pacific University.  Este pianist coordinator de programe musicale pentru distinsa serie Embassy Series din Washington DC, care lucrează în de aproape cu oficialii Departamentului de Stat American și internațional și unul din acompaniatorii oficiali ai concursului George Enescu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*