Votarea Legii conversiei a calmat nervii bancherilor

Votul de luni seară, din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, a proiectului de lege privind convertirea în lei a creditelor în franci elveţieni la un curs istoric a calmat nervii bancherilor, iar leul a recuperat o bună parte a pierderilor din ultimele zile.

La aprecierea leului au contribuit cele două amendamente aduse proiectului de lege, care precizează că persoanele care au credite în franci elveţieni au un grad de îndatorare de peste 50% din venitul net, respectiv valoarea creditului contractat să nu depăşească 250.000 de franci elveţieni.

Cursul mediu a scăzut de la 4,5175 la 4,4890 lei, într-o ședință care s-a deschis direct pe depreciere pentru euro, la maximul de 4,4950 lei. Evoluția cursului a permis și marcarea de profituri, cotațiile coborând până la 4,4860 lei iar tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4840 – 4,4870 lei.

Cum monedele din regiune au o ușoară tendința de apreciere este de așteptat că leul să se întărească la rândul sau în zilele următoare, revenind spre nivelul de 4,45 lei.

Dolarul american avut cea mai mică pierdere, cursul coborând de la 4,0436 la 4,0407 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,034 si 4,054 lei.

Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,093 și 1,096 franci/euro, a scăzut de la 4,1265 la 4,0975 lei.

Monedele din regiune se apreciau față de euro, cea poloneză la 4,265 – 4,28 zloți iar cea maghiară la 303,5 – 305 forinți.

Perechea euro/dolar s-a menținut pe o pantă descendentă care s-a conturat în ultimele zile și se tranzacționa pe piețele internaționale la 1,1071 – 1,1204 dolari.

Scăderea are mai multe cauze. În prim plan se află lira sterlină, care este afectată de perspectivă unui “Brexit dur”, ceea ce a adus deprecierea ei, pe piețele asiatice, la 1,1841 dolari, nou minim al ultimilor 31 de ani, respectiv la 94,15 penny/euro, minim care nu a mai fost atins din martie 2009.

Pe de altă parte, dolarul este sprijinit de perspectiva majorării dobânzilor din SUA, după ce Charles Evans, șeful filialei Fed din Chicago, a declarat că o astfel de măsură nu ar reprezenta o surpriză.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*