45 de ani de închisoare pentru un bărbat care a violat mai mulți copii

Bărbatul care a agresat sexual mai mulți copii din Cluj-Napoca a primit o sentință dură și va petrece următorii ani în spatele gratiilor.

Bărbatul de 46 de ani din Cluj care a violat și agresat sexual mai mulți copii cu vârste între 6 și 12 ani a primit 45 de ani de închisoare. Totuși, bărbatul va sta doar 30 de ani în spatele gratiilor, deoarece acesta este maximum prevăzut de lege. Sentința dată de Judecătoria Cluj-Napoca nu este definitivă, iar bărbatul poate face recurs.

Violatorul a convins mai mulți părinți din Cluj-Napoca să își lase copilul în grija lui. Ulterior, el găsea diferite pretexte pentru a se retrage împreună cu minorii în diferite zone, inclusiv în apartamentul său. Bărbatul este acuzat de comiterea a 17 infracțiuni, printre care viol, agresiune sexuală, violență în familie sau ultraj contra bunelor moravuri, scrie Monitorul de Cluj.

„În prezenta cauză, inculpatul, persoană cu inteligenţă peste medie, a acţionat de fiecare dată după ce şi-a pregătit minuţios săvârşirea faptelor, respectiv câştigarea încrederii părinţilor victimelor şi crearea de scenarii pentru a putea rămâne singur cu victimele, inclusiv peste noapte în apartamentul său, invocând că în acest mod ajută/degrevează de sarcini pe părinţii care aveau un program încărcat şi, în principal, sub pretextul că îi ajută la satisfacerea nevoilor fiziologice, a violat şi/sau agresat sexual victimele. Profitând de ascendentul moral conferit de vârstă, de legătura strânsă cu părinţii minorilor, dar şi de acte de violenţă fizică sau ameninţări cu acte de violenţă fizică, inculpatul a reuşit să obţină tăcerea victimelor, care ulterior agresiunilor, pe fondul traumelor, au manifestat o schimbare bruscă a comportamentului”, arată Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Anchetatori au stabilit că în perioada 2010 – 2021, bărbatul a violat şi/sau agresat sexual zece copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. Procurorii au precizat că bărbatul era cunoscut ca o persoană care manifesta atracţie sexuală faţă de copii de vârstă prepubertină, indiferent de sexul lor. Pentru agresarea sexuală a trei dintre victime, el a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de agresiune sexuală, fiind liberat condiţionat ulterior.

Bărbatul a dezvoltat o obsesie pentru astfel de gesturi și a fost prins după ce a început să agreseze copii în parcuri din Cluj-Napoca și pe malul Someșului în vara lui 2021.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*