Abandon sau eșec școlar. ISJ anunță proiectul „Acces spre succes”

În perioada 2021-2023, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, implementează ca partener, proiectul european cu titlul „Acces spre succes” finanțat prin programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și incluziunea romilor” – Granturi SEE și Norvegiene 2014-2021.

Beneficiarul proiectului este Fundația Europeană pentru Consultanță, Implementare și Dezvoltare (FECID). Parteneri ai proiectului sunt: University South-Eastern Norvegia, Innovius AS Norvegia, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu,  Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

Scopul proiectului  este implementarea  unui program de măsuri integrate pentru creșterea gradului de incluziune socială prin activități educaționale și consiliere pentru 980 de elevi în situații de risc din județele Sibiu și Mureș, respectiv 650 elevi din județul Sibiu (8 școli),  330 elevi din județul Mureș (4 școli).

Proiectul își propune să ofere servicii educaționale de sprijin formale, non-formale, complementare și extracurriculare pentru elevi cu vârste între 10-14 ani, în situații de risc de abandon școlar, elevi cu cerințe educaționale speciale, cu risc de integrare sau eșec școlar.

Școlile partenere din județul Sibiu care beneficiază de activitățile din proiect sunt: Școala Gimnazială Alma, Școala Gimnazială Axente Sever, Școala Gimnazială Cristian, Școala Gimnazială Marpod, Școala Gimnazială „Octavian Goga” Rășinari, Școala Gimnazială „Badea Cîrțan” Cârțișoara, Școala Gimnazială „G.D. Teutsch” Agnita, Colegiul Tehnic „A.T. Laurian” Agnita.

În cadrul proiectului se vor realiza de asemenea, activități de consiliere pentru 400 părinți ai elevilor din grupul țintă, în scopul conștientizării și responsabilizării acestora cu privire la  importanța educației în dezvoltarea și formarea copiilor pentru o evoluție ascendentă în viață și integrarea mai târziu, pe piața muncii.

Proiectul cuprinde și activități de formare și transfer de cunoștințe Norvegia-România pe teme de servicii educaționale incluzive pentru 60 cadre didactice din județele Sibiu și Mureș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*