Accident în giratoriul de la Șelimbăr

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident de circulație produs în intersecția sens giratoriu din zona comercială Shopping City Sibiu.

Accidentul s-a produs pe sensul de mers spre Șelimbăr. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că în accident sunt implicate 2 autoturisme intr-o coliziune fata – spate.

”Astfel, un tânăr de 20 de ani, din Miercurea Sibiului, în timp ce conducea autoturismul a intrat în coliziune cu mașina condusă în fața sa de către o tânăra în vârsta de 20 de ani, din Șelimbăr”, explică Luciana Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.

Conducătoarea auto a fost transportată la spital conștientă.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*