Adevărate scene de WESTERN stropite cu alcool din belșug pe șosele, în municipiul Sibiu și în Axente Sever

Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit ieri seară pentru control în trafic, pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 53 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.

Împotriva bărbatului s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Noaptea trecută, în jurul orelor 00.30, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică a observat un autoturism care se deplasape DN14, din direcția Sibiu spre Mediaș, iar la intrarea în localitatea Axente Sever, a virat la drepta, moment în care polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase pentru a opri autoturismul în cauză. Conducătorul auto însă a accelerat, fără a respecta somațiile de oprire ale polițiștilor.

După o urmărire prin localitate și aprox. 2 km pe un drum forestier, ajungând la intersecția cu DN 14 km, după ce a trecut pe sub podul căii ferate, autoturismul s-a oprit, iar cele 2 persoane care se aflau în el au fugit.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, au fost identificați cei doi ocupanți au autoturismului, respectiv doi bărbați, în vârstă de 26 de ani, domiciliați în Șoala și Agârbiciu.

Totodată, polițiștii au stabilit că autoturismul a fost condus de tânărul din Șoala care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul și se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Împotriva bărbatului s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

În cursul zilei de 25 octombrie a.c., acesta a fost prezentat instanței, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mediaș a dispus măsura arestării la domiciliu pentru 30 de zile.

Cercetările în acest dosar continuă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*