Adrian Bibu la finalul campaniei electorale: „Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să-l creezi!” (P.E.)

Mesaj de încheiere a campaniei electorale transmis de Adrian Bibu: „Prieteni, Știm ce a fost Sibiul. Vedem ce este. Dar ce va fi? Cine și bazat pe ce ne poate spune ce fel de aer vom respira în oraș, cât vom sta în trafic, ce fel de autobuze vom folosi și unde ne vom duce copiii la grădiniță sau la școală… Cine și bazat pe ce ne poate spune dacă vom fi din nou în fruntea orașelor din țară sau dacă vom privi spre alții, căutând modele.

Cel mai bun mod de a prezice viitorul, spunea cineva, este să-l creezi. Duminică, 27 septembrie, avem fiecare dintre noi ocazia aceasta.

Inchei campania electorala cu satisfacția întâlnirii multor oameni ca mine. Nu neapărat de aceeași vârstă, nu neapărat cu profesii asemănătoare, nici măcar nu neapărat liberali. Dar preocupați, la fel ca mine, de orașul în care trăiesc. De asemenea, închei această campanie cu satisfacția unei conștiințe curate: nu am mințit, nu am făcut nimic ilegal și nimic imoral! Nu mi-am trădat valorile și nici angajamentele.

Închei această campanie convins, asemeni multor sibieni, că vorbele bune neînsoțite de fapte bune sunt doar vorbe; convins că nu mai avem timp de proiecte începute și modificate din pix pe parcurs, de proiecte începute și neterminate sau de proiecte pur și simplu neîncepute.

Suntem într-un moment în care degeaba predicăm profesionalismul dacă nu îl practicăm. Sau dacă îl mimăm două luni în loc să îl practicăm patru ani.

Suntem într-un moment în care, după ce am pierdut în trafic zeci de minute zilnic mergând la 8.00 la serviciu, după ce am pierdut alte zeci de minute luându-ne sau lăsându-ne copiii la școală și alte zeci de minute căutând locuri de parcare, după ce am pierdut luni de zile așteptând autorizații de construcție sau așteptând să se astupe vreo groapă,  nu ne mai putem permite să pierdem patru ani!

Sigur, mi se va spune că o groapă pe o stradă este o problemă măruntă. La fel și lipsa marcajelor pentru bicicliști. Că un lucru mărunt este și bordura teșită pentru persoanele cu dizabilități. Da, toate acestea sunt lucruri mărunte. Dar cum ne putem aștepta să fie rezolvate problemele mari, dacă nu se pot rezolva problemele mici, mărunte?

Sigur, mi se va mai spune că în orice oraș se stă în trafic, că în orice oraș sunt probleme cu parcările, că în orice oraș mai sunt și gropi. Da, dar acesta nu este orice oraș. Acesta este Sibiu!

Indiferența este o stare periculoasă și – poate și mai grav – este molipsitoare. Momentul în care  (asemeni celor cărora ar trebui să le pese în primul rând!!) nu o să ne mai intereseze mașinile  parcate aiurea, parcurile asfaltate, proiectele făcute pe genunchi, lipsa de viziune, planurile valabile cinci luni și nu cinci ani, atunci când nu o să ne mai pese că cine trebuie să facă doar zice și că atunci când face, face altceva decât a spus, acela este momentul în care șansele Sibiului de a redeveni ceea ce a fost vor fi zero.

Duminică trebuie să decidem ce vrem în legătură cu municipiul nostru: dacă suficiența administrației ne este și nouă suficientă sau dacă vrem să facem din Sibiu ceea ce este deja în sufletul fiecăruia dintre noi: cel mai frumos oraș din țară!

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*