”Ambulanța pentru Monumente” a finalizat intervenția la Casa Parohială din Hosman

”Ambulanța pentru Monumente” a anunțat finalizarea reparațiilor la Casa Parohială din Hosman, datată din 1687. A fost intervenția cu care voluntarii au început anul 2022.

Din cercetările istorice reiese că trupele lui Mihai Viteazul ar fi incendiat vechea casă parohială aflată în incinta bisericii fortificate astfel că localnicii au transformat după ceva timp în casă parohială cea mai apropiată casă aflată în afara zidurilor de incintă. Aici Asociația Centrul European de Tineret din Cetatea Hosman desfășoară activități menite să revitalizeze arealul din jurul bisericii fortificate: workshopuri, evenimente culturale și muzicale (Festivalul Holzstock, târgul de Crăciun etc). Ei au fost cei care au contactat ”Ambulanța pentru Monumente” în legătură cu problemele pe care acoperișul casei parohiale le avea și care necesita intervenție imediată pentru a opri infiltrațiile de apă.
”Intervenția propiu-zisă a constat în demontarea, trierea și redispunerea pieselor de ceramică și completarea celor lipsă cu elemente din ceramică manufacturată identice ca formă, dimensiune, dispunere, proprietăți mecanice și tehnică de confecționare. Învelitoarea a fost demontată pe porțiuni pentru a evita expunerea întregii structuri pe toată durata activității. Zonele descoperite au fost protejate cu ajutorul unor prelate.
Învelitoarea a fost sortată după tipurile și dimensiunile țiglelor, care au fost apoi dispuse pe zone compacte sub formă de fâșii verticale. Primul rând de țigle a fost fixat în mortar, la fel și coamele. Lețurile degrate au fost înlocuite. Odată cu descoperirea învelitorii s-a retencuit și coșul de fum astfel încât să se oprească degradarea structurală a acestuia. La intersecția cu planul acoperișului a fost montat un șorț de tablă menit să împiedice pătrunderea apei în interior, iar în tencuială a fost datat anul intervenției.
Mulțumiri Irei Buian, care a fost cu noi zilnic, atât pe acoperiș, cât și pentru orice nevoi legate de cazare sau transportul voluntarilor. De asemenea, multumim doamnei Maria pentru mesele gătite zilnic”, au transmis reprezentanții asociației ”Ambulanța pentru Monumente”.
Proprietarul casei a pus la dispoziție o parte din materialele necesare și s-a ocupat de cazarea și mesele voluntarilor și ale meșterilor.
Zeci de oameni s-au implicat în repararea clădirii. Restauratori: Ștefan Vaida, Ionuț Dobra, coordonatori: Dobra Ionuț, Ștefan Vaida, Andreea Năprădean. Documentația a fost asigurată de Winfried Ziegler și Eugen Vaida. Voluntari au fost Mihai Sava, Bocănici Ana, Mădălina Codreanu, Cezara Matei, Gabriela Udrea, Mădălina Butnaru, Diana-Valentina Burlacu, Diana Ionela Nichita, Stefan Olteanu, Andrei-Sorin Olteanu, Ursachi Ionut, Andrei Ianovits, Marinescu Ștefania, Alexandru Hormozanu, Verman Teodora, Patricia Mella, Popa-Radu Ștefan, Rareș Ronkov, Gaman Dragoș, Ilie Maria Luana, Răduca Roberta, Năsălean Mădălina, Bogdan Gîrbovan, Toderici Raul Andrei, Tudor Coman, Curelea Marin Ramona, Diana Oprea, Sofia Iatan, Andreea Ilica, Bolat Ege, Ioana Averescu, Laura Mărculescu, Bogdan Mandae, Claudiu Bartuș, Ira Buian.
„Ambulanţa pentru monumente” este un proiect sprijinit de The Prince’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea.
Foto: Ambulanța pentru Monumente

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*