Aplicația Foodpanda se închide în România! Clienții, direcționați către Glovo

Foodpanda se închide în România, fiind preluată de aplicația Glovo. Astfel, clienții vor fi direcționați către această aplicație.

Echipa Foodpanda îi anunță pe clienți că se mută pe Glovo, printr-un mesaj pe telefon la intrarea în aplicație:

„Facem echipă cu aplicația care îți livrează orice. Foodpanda se va închide. Revenim curând cu mai multe informații”, este mesajul transmis de echipa Foodpanda.

În același timp, echipa Foodpanda le-a trimis și mail-uri clienților în care anunță că face „echipă cu Glovo”, dar și care ar fi beneficiile acestei schimbări:

„Facem echipă cu Glovo, aplicația care îți livrează orice. Comanzi din câteva click-uri, iar Glovo îți aduce rapid tot ce dorești. Aplicația foodpanda se va închide în curând. Tu poți comanda în continuare, la fel cum făceai pe foodpanda, dar cu un plus de beneficii pe Glovo:

– Ai mai multe restaurante (inclusiv preferatele tale);
– Îți aducem orice dorești de la supermarket;
– Poți chiar să trimiți rapid un pachet cuiva din oraș;
– Comanzi Orice! Cadouri last minute, flori, produse farmaceutice, cărți și multe altele.

Revenim curând cu mai multe informații”, este mesajul pe care clienții foodpanda l-au primit pe mail.

Aceste mesaje vin după ce Glovo a primit aprobare de la Consiliul Concurenței pentru cumpărarea aplicației Foodpanda în România.

Tranzacția face parte dintr-o serie de achiziții separate cu Delivery Hero, una dintre cele mai mari platforme de livrare din lume.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*