Atelier pentru copii la Muzeul ASTRA. Cei mici vor învăța despre albine

În acest sfârșit de săptămână, dar și săptămâna următoare , Muzeul ASTRA va organiza atelierul educațional ,,Albinele – rolul lor in biodiversitate si sanatate.”

În perioada 22 – 28 octombrie, în cadrul programului ”Muzeul se prezintă”, Muzeul ASTRA organizează un atelier educațional-apicol, care are ca temă albinele și funcțiile acestora în cadrul stupului. De asemenea, aici vor fi oferite vizitatorilor detalii despre procesul polenizării, legătura dintre albine şi flori, precum şi despre rolul acestora în biodiversitate şi existenţa noastră. Vizitatorii pot încerca echipamentul apicol precum masca, pot să vadă albinele în colivie, stupul de observaţie şi apoi, eventual, să identifice relaţia dintre „dansul albinelor” şi modul de comunicare la albine şi la alte insecte sociale (furnici, termite). Cei mai entuziaști pot contribui cu un rezultatul final de excepție – prelucrarea foiţei de ceara.

Atelierele vor avea loc Etno Tehno Parc – Sala educațională. Înzilele de 22 – 23 octombrie se vor desfășura în interval orar 11.00 – 16.00, iar în perioada 24 – 28 octombrie, în interval orar 10.00 – 16.00.  

Participarea la ateliere se face în baza biletului de intrare/ abonamentului în muzeu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*