Atenționare COD GALBEN de inundații în Sibiu până vineri

Hidrologii au emis o atenționare Cod galben de inundații pentru județul Sibiu și alte zone din țară, valabilă de azi până vineri.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Zonele vizate în județul Sibiu: 

– Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad)

– Olt – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Braşov şi Sibiu)

– Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş). 

Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Sibiu, Braşov, Covasna, Vâlcea, Argeş, Vrancea şi Bacău.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*